Acasă > Windows > Atribuirea şi schimbarea parolelor de cont în Windows XP

Atribuirea şi schimbarea parolelor de cont în Windows XP

winlogo Atribuirea şi schimbarea parolelor de cont în Windows XP

Începând cu Windows NT 3.1 Workstation şi apoi Windows 95 pentru utilizatorul individual, s-a încetățenit ideea de logare în sistem. Şi asta chiar dacă vorbim de un singur calculator. S-ar zice că a fost primul pas spre securizarea sistemelor. Teoretic. Mulţi foloseau, sau încă folosesc celebra parolă „blank”.

Unice. Sigure. Şi exact aşa cum doriţi dumneavoastră. Vreţi ca parolă să fie de 10 caractere lungime ? Nici o problemă. De douăzeci ? Nimic mai simplu ? Litere mari, litere mici, cifre, semne, caractere speciale. În plus, pentru fiecare parolă generată vă este afișată mărimea ei în biţi astfel încât, încercând diferite combinaţii, obțineți parole din în ce mai sigure.

Aici ar fi foarte multe de spus despre parole … [citește mai multe despre parole și pe Stefa Media IT, unul dintre blogurile partenere]

De regulă oamenii își aleg o parolă la întâmplare folosind data nașterii, numele iubitei, al cățelului, etc., ceea ce poate fi uneori nu periculos ci foarte periculos.

Combinându-le într-o formă dificil de ghicit și utilizând cele patru reguli explicate de Radu, pe unul din blogurile partenere – FaraVirusi, puteți obține o parolă excelentă, o măsură de securitate în plus pentru contul online deținut şi de ce nu chiar şi pentru propriul calculator.

Experții în securitate au investigat baze de date ce conțin date precum numele de utilizator şi parola. Uimitor, aproape de fiecare dată, parolele găsite seamănă între ele. Şi ne mai întrebăm uneori de ce ne-a fost spart un anume cont ?!

Deci, pentru a putea schimba parola unui cont atunci când folosim un cont de Administrator sau când dorim să schimbăm propria noastră parolă, procedăm în felul următor:

Apăsăm butonul de Start pentru a afişa meniul de Start, selectăm, dând clic, Control Panel. Va apare “inevitabil” Windows XP Control Panel, asemeni celui de mai jos.

ecran control panel 300x187 Atribuirea şi schimbarea parolelor de cont în Windows XP

Control Panel sau Panoul de Control este locul în care Administratorul poate schimba proprietăţile sistemului de operare şi nu de puţine ori, un utilizator cu orice tip de permisiune poate face unele schimbări din Control Panel. Control Panel-ul vostru poate arăta diferit faţă de cel prezentat mai sus, în funcţie de proprietăţile sistemului vostru.

Mai departe efectuăm clic pe User Accounts pentru a putea afişa fereastra User Accounts adică Conturi de utilizator.

Efectuăm clic pe contul pe care dorim sa-l modificăm în partea de jos a ferestrei, după care va apare o listă cu mai multe opțiuni.

Efectuăm clic pe Create a password sau Creați o parolă.

Tastăm o parolă. În timp ce facem acest lucru, vor apare asteriscuri sau buline. Apăsăm tasta Tab pentru a muta cursorul de text, adică linia clipitoare care indică unde anume va apare următorul caracter tastat, către următorul câmp – un câmp este un loc în care putem introduce date.

Retastăm parola şi în acest moment Windows XP compară cele două parole pentru a se asigura că acestea sunt identice. Acest lucru ne garantează că am tastat ceea ce am dorit noi să tastăm, pentru că din cauza asteriscurilor (care pot fi şi buline) din câmpurile parolă, nu este întotdeauna evident dacă am tastat un caracter greşit la momentul introducerii parolei.

Apăsăm tasta Tab pentru a muta cursorul text la următorul câmp de date.

Aici am ajuns la o opţiune unde trebuie să tastăm o sugestie pentru parola noastră. Acest lucru implică un indiciu care va apare atunci când vom încerca să intrăm în cont, pentru a ne reaminti ce parolă avem, în caz că am uitat-o. Căutaţi să vă oferiţi o sugestie eficace, în caz contrar dacă indiciul nostru este simplu, riscăm ca ceilalţi să ne afle parola.

creare parola 300x187 Atribuirea şi schimbarea parolelor de cont în Windows XP

Efectuăm mai departe clic pe butonul Create Password adică Creează o parolă şi cum butonul este deja subliniat şi scos în evidență nu trebuie decât să apăsăm tasta Enter pentru a declanşa acţiunea acestuia. Procedând aşa, contul nostru are deja de acum o parolă.

Pentru a încheia dăm clic pe X-ul din colţul din dreapta-sus pentru a închide fereastra de cont, în acest fel cu alte cuvinte tocmai am dat clic pe butonul Close adică Închide al ferestrei.

În acest fel la următoarea sesiune de lucru sau repornire a sistemului, înainte de a intra în cont vi se va cere parola pe care tocmai ați creat-o anterior.

Related posts:

  1. Comutarea între conturi în Windows XP
  2. Logging on-Deschiderea sesiunii de lucru Windows XP
  3. Vulnerabilitate WordPress, version 2.8.4 FAIL
  4. Comenzi Windows
  5. Windows 7 Sins
Categories: Windows Tags:
  1. gravatar
    happyday
    aprilie 19th, 2010 la 19:55 | #1

    si, in completare, poate ar trebui prezentata si modalitatea de spargere a parolelor de admin din windows. cu linux :D . linux, the best friend of the man :) .

  1. Nici un trackbacks momentan.