Y O 9 F A H » Linux

CentOS 6.2 – Instalare prin rețea (Netinstall) cu CD sau USB

YO9FAH — Wed, 07 Mar 2012 13:38:15 +0000

CentOS este o distribuție Linux de tip Enterprise obținută din sursele puse gratuit la dispoziție către public de către Upstream OS Provider – furnizorul original al sistemului de operare.

Denumirea de CentOS provine de la Community ENTerprise Operating System. Distribuția CentOS este susținută în majoritatea cazurilor cu software gratuit pentru sistemul de operare bazat pe Red Hat Enterprise Linux.

Toate versiunile CentOS sunt susținute, dezvoltate și reînnoite timp de șapte ani prin intermediul actualizărilor de securitate.

O nouă versiune CentOS este lansată la fiecare aproape doi ani fiind periodic actualizată, aproximativ la fiecare șase luni pentru a suporta hardware-uri noi.

CentOS este recunoscut pentru stabilitatea sa foarte bună, este o clonă după o distribuție Enterprise destinată în principal serverelor, așadar caracteristicile cerute atunci când s-a alcătuit distribuția au fost și sunt și în prezent stabilitate, robustețe, securitate, fiabilitate, etc.

Dezavantajul este că CentOS nu e atat de adus la zi precum distribuții ca Ubuntu, Fedora, Mandriva, etc. … dar avantajele sunt “release cycle” destul de mare, adică nu stai să-ți reinstalezi și reconfigurezi totul în fiecare an la un nou update major de distribuție, updates la șapte ani de la lansarea distribuției, etc.

Pentru mine acest lucru este perfect, adică este o distribuție pe care o instalezi de cel mult două ori pe un sistem, fie el server, desktop, laptop, practic după aproximativ șapte ani se uzează moral configurația hardware.

CentOS se conformează integral cu politica de redistribuire a furnizorului original și vizează o compatibilitate binară de 100%, în general CentOS modifică pachetele pentru a elimina elementele de grafică și marcă protejate și include numeroase schimbări față de versiunile anterioare.

CentOS 6.0, acum mai nou a ajuns la versiunea 6.2, a fost creat folosind o infrastructură în întregime modificată față de versiunile anterioare, incluzând noi sisteme automatizate de verificare a compatibilității binare cu pachetele originale.

Spre deosebire de politica UOP, nu există necesitatea unor coduri de instalare. Toate “canalele” disponibile la furnizorul original au fost comasate în unul singur integral disponibil la instalare.

Similar cu politica UOP, nu există o metodă suportată de a face ‘upgrade’ de la o versiune CentOS majoră anterioară (în momentul de față CentOS 5 sau CentOS 4) spre o altă versiune majoră.

Lucrul aceasta nu este o limitare impusă de CentOS ci reflectă abordarea UOP față de această problemă.

Instalarea acestei distribuții (CentOS) prin rețea (Netinstall) nu este așa de dificilă, cu puțină atenție putem avea simplu și rapid un sistem instalat pe un Laptop sau pe un calculator, de care ne putem bucura de simplitatea acestuia și mai ales dar nu în ultimul rând de o stabilitate excelentă.

1. Descărcăm imaginea CentOS 6.2 Net Install (NetInstall)
Selectăm mirror-ul dorit de aici:

Versiunea CentOS 6.2 i386
Versiunea CentOS 6.2 x86_64

Selectăm imaginea ISO pe care o dorim, CentOS-6.2-i386-netinstall.iso sau CentOS-6.2-x86_64-netinstall.iso

2. Ardem imaginea CentOS 6.2 pe un CD
Verificăm MD5SUM-ul imaginii CentOS și o ardem pe un CD cu utilitarul favorit la viteza cea mai mică posibil.

Aici putem în loc să ardem pe CD imaginea netinstall.iso (32 sau 64 bit), o putem copia pe un stic, asta dacă nu avem o unitate CD/DVD-RW funcțională, așa cum este prezentat mai jos.

În ambele situații este necesar să avem conexiune la internet prin cablu, nu vă recomand instalarea prin wireless.

3. Pornește procesul de instalare

3.1 Selectăm din Grub menu Install or upgrade existing system
3.2 Tastăm Enter, după care va porni procesul de instalare
3.3 Vom fi întâmpinați de o fereastră Disc Test (Dacă am verificat MD5SUM mai înainte atunci alegem Skip)
3.4 Selectăm metoda de instalare alegând URL și apoi OK
3.5 TCP/IP Configuration aici confirmăm cu OK
3.6 Setăm (se scrie la tastatură) URL-ul care ne interesează și confirmăm cu OK
Pentru CentOS 6.2 – i386 – 32-bit

http://mirror.centos.org/centos/6.2/os/i386/

sau
Pentru CentOS 6.2 – x86_64 – 64-bit

http://mirror.centos.org/centos/6.2/os/x86_64/

3.7 Urmează preluarea automată a imaginii de instalare de pe mirror-ul ales de noi și va porni procesul de instalare grafică.

Va apare o imagine ca mai jos:

Vom continua cu Next iar mai departe urmați acest link sursă.

Dacă nu avem o unitate CD/DVD-RW funcțională vom crea un USB boot-abil astfel:

Descărcăm imaginea .iso a DVD-ului Live sau cea pentru Netinstall și verificăm pe un sistem cu Linux, dacă sticul este “sdb” sau altceva, cazul meu este “sdb“:

dmesg

Cam așa arată la mine, eu folosesc un stic de 8G iar modelul este un Kingston DT Mini Slim:

[ 6.934025] scsi 6:0:0:0: Direct-Access Kingston DT Mini Slim 1.00 PQ: 0 ANSI: 2
[ 6.934577] sd 6:0:0:0: Attached scsi generic sg2 type 0
[ 6.936433] sd 6:0:0:0: [sdb] 15695872 512-byte logical blocks: (8.03 GB/7.48 GiB)
[ 6.937259] sd 6:0:0:0: [sdb] Write Protect is off
[ 6.937264] sd 6:0:0:0: [sdb] Mode Sense: 23 00 00 00
[ 6.937267] sd 6:0:0:0: [sdb] Assuming drive cache: write through
[ 6.941738] sd 6:0:0:0: [sdb] Assuming drive cache: write through
[ 6.941762] sdb: sdb1
[ 6.945812] sd 6:0:0:0: [sdb] Assuming drive cache: write through
[ 6.945827] sd 6:0:0:0: [sdb] Attached SCSI removable disk

Copiem imaginea pe stic executând următoarea comandă în terminal:

dd if=CentOS-6.2-x86_64-netinstall.iso of=/dev/sdb

După ce procesul de copiere a fost încheiat, trebuie să avem un mesaj ca cel de mai jos:

~$ dd if=CentOS-6.2-x86_64-netinstall.iso of=/dev/sdb
7454340+0 înregistrări citite
7454340+0 înregistrări scrise
3816622080 de octeți (3,8 GB) copiați, 659,351 s, 5,8 MB/s
~$

Semn că procesul de copiere a fost realizat cu succes.

Acum sticul este pregătit pentru a boot-a iar condiția esențială este aceea să avem în BIOS setat opțiunea de boot de pe stic. Mult succes cu noul CentOS.

Instalare Debian Squeeze prin intermediul unui stic USB

YO9FAH — Sun, 18 Dec 2011 11:11:05 +0000

Acum câteva zile unitatea CD/DVD de la Laptop a cedat și nu a vrut să mai colaboreze cu el și evident nici cu mine.

Având nevoie să instalez Debian în dual-boot cu Windows 7, am fost constrâns de situație să găsesc o modalitate simplă și eficace de a instala fără a mai fi nevoie de CD/DVD-ul de instalare și evident să depind de unitatea CD/DVD/RW.

Condiția esențială a acestei metode descrise în cele ce urmează este ca mașina pe care se face instalarea să aibă opțiunea de boot de pe o unitate USB, care în cazul meu aceasta este satisfăcută.

O altă condiție este ca PC-ul sau cazul meu, Laptop-ul să ruleze cu Linux. Norocul meu a fost că pe PC am tot dual-boot Debian – Windows 7 pe 64-bit. Deci evident și această condiție a fost satisfăcută 100%.

Acum să trecem la fapte: Există mai multe modalități – chiar foarte multe pot spune – prin care putem instala Debian Linux şi anume:

- Prin intermediul CD-urilor sau DVD-urilor pe care le putem descărca de pe site-ul Debian sau de a obţine (cazuri rare) de la “Vendors of Debian CDs“.
Este cea mai populară metodă şi cel mai uşor de utilizat.
- Prin intermediul dischetelor;
Aceată metodă este depăşită şi foarte puţini oameni o mai utilizează.
- Prin intermediul unui stic USB.
sau
- Prin intermediul reţelei de boot (PXE).
Aici “avem nevoie de un server TFTP şi DHCP (sau BOOTP, sau RARP) care va servi fişierele necesare instalării pentru maşinile din reţeaua locală. Dacă BIOS-ul maşinii care trebuie instalată suportă acest lucru, putem încărca sistemul Debian Linux prin reţeaua locală (folosind PXE şi TFTP) şi instala apoi intregul sistem Debian Linux. Nu toate maşinile suportă boot-area prin reţea.

ATENȚIE! Aceasta metodă nu este recomandată pentru începători !”

Aceste ultime două metode nu sunt aşa de simple, deşi dezvoltatorii Debian Linux au făcut o treabă excelentă pentru a face acest lucru cât mai simplu posibil.

Vom avea nevoie de un computer care rulează Linux şi o unitate flash USB (aka stic USB – cazul meu un Kingston DT Mini Slim de 8 GB) cu o dimensiune de cel puţin 256 MB pe care o vom pregăti ca mediu pentru instalare.

Introducem stic-ul USB la un computer care rulează deja Linux şi ne asigurăm că este detectat de către kernel. Cele mai multe dintre versiunile recente de kernel şi distribuţii Linux pot detecta dispozitivele USB fără a mai fi nevoie de ceva special.

Totuşi putem verifica dacă dispozitivul USB este detectat sau nu, folosind următoarea comandă:

dmesg

Ar trebui să vedem ceva de genul mesajului de mai jos:

[ 6.934025] scsi 6:0:0:0: Direct-Access Kingston DT Mini Slim 1.00 PQ: 0 ANSI: 2
[ 6.934577] sd 6:0:0:0: Attached scsi generic sg2 type 0
[ 6.936433] sd 6:0:0:0: [sdb] 15695872 512-byte logical blocks: (8.03 GB/7.48 GiB)
[ 6.937259] sd 6:0:0:0: [sdb] Write Protect is off
[ 6.937264] sd 6:0:0:0: [sdb] Mode Sense: 23 00 00 00
[ 6.937267] sd 6:0:0:0: [sdb] Assuming drive cache: write through
[ 6.941738] sd 6:0:0:0: [sdb] Assuming drive cache: write through
[ 6.941762] sdb: sdb1
[ 6.945812] sd 6:0:0:0: [sdb] Assuming drive cache: write through
[ 6.945827] sd 6:0:0:0: [sdb] Attached SCSI removable disk

Descărcăm fişierul imagine de boot pentru dispozitivul USB, boot.img.gz de la aici.

Atenţie: Această imagine corespunde cu arhitectura i386.

Pentru a găsi imaginea arhitecturii corespunzătoare mergem aici.
Arhitectura se referă la tipul de sistem pe care avem de gând să instalăm Debian Linux.
Dacă vrem să instalăm ca arhitectură amd64, atunci descărcăm fişierul boot.img.gz de aici.

Pregătim unitatea USB să boot-eze, cu următoarea comandă:

zcat boot.img.gz > /dev/sdb

Atenţie: Acestă comandă va şterge toate datele de pe unitatea USB !

Notă: “sdb” este numele dispozitivului meu USB, al vostru poate fi diferit.

Deconectăm şi conectăm din nou dispozitivul USB, astfel încât noua partiţie tabel/structură să fie recunoscută de sistemul Linux.

Aceasta reîmprospătează tabela de partiţii a unităţii stocate de către “udev“. Verificăm acest lucru prin următoarea comandă:

mount /dev/sdb /mnt

Acum ar trebui să avem posibilitatea de a vizualiza fişierele de instalare syslinux.cfg, setup.exe, etc. Practic nu există partiţii. Partiţia în sine este doar un singur disc mare.

Până acum am pregătit doar stic-ul USB pentru boot-are, dar avem nevoie de încă o imagine de instalare pe care o putem folosi pentru a instala Debian Linux, aici avem două opţiuni:

- Descărcăm imaginea ISO netinst (poate fi Squeeze, Wheezy sau Sid) cu o dimensiune de 150-180MB de aici.
sau
- Descărcăm imaginea ISO businesscard cu o dimensiune de 40 MB de aici.

Acum, tot ce trebuie să facem este să copiem imaginea ISO descărcată, pe stic-ul USB. Pentru a face acest lucru ne folosim următoarele comenzi:

mount /dev/sdb /mnt
cp  /mnt
umount /dev/sdb

Asta e tot ! Am creat cu succes un disc de instalare USB care poate fi utilizat pentru a instala Debian Linux. Acum trebuie doar să conectăm stic-ul USB la computerul pe care dorim să instalăm Debian Linux şi să avem setat în BIOS ca primă opţiune de boot, cea de pe stic.

Instalare driver nVidia în Debian Squeeze Linux cu un singur clic

YO9FAH — Sat, 17 Dec 2011 18:35:04 +0000

Pentru a avea un sistem de operare stabil, robust, sigur şi la zi cu tot ce este nou, eventualele probleme care se vor ivi pe parcurs vor fi minore şi mai uşor de remediat.

În acest sens un aspect demn de luat în seamă şi care nu trebuie neglijat după instalarea sistemului de operare este şi acela al driverelor, în esență actualizarea acestora.

Ce se poate spune despre drivere !? Foarte multe lucruri … se poate discuta pe această temă aproape la nesfârşit.

După ce am instalat sistemul de operare trebuie să instalăm și driverele corespunzătoare configurației calculatorului nostru.

Pentru acest lucru avem la îndemână CD/DVD-urile primite la achiziționarea calculatorului sau dacă nu avem așa ceva găsim pe internet de regulă pe site-ul web al producătorului (valabil de regulă dar nu obligatoriu sau întotdeauna pentru Windows).

Pentru Linux și mai ales pentru Debian Squeeze Linux mai există și … un script pentru instalarea driver-ului nVidia în Debian Squeeze cu un singur clic.

O modalitate uşoară de instalare a unui driver cu ajutorul unui script simplu care vă va permite să instalaţi driverul nVidia în Debian Squeeze Linux fără prea multe eforturi.

Utilizați scriptul de mai jos:

#!/bin/bash
# NVIDIA-Installer-Squeeze
# Enrique Molina
#
# GNU Public License V.3
if [ $USER != root ]; then
echo "¡Is necessary be root!"
exit 0
fi
echo "[Add Repository] [Please Wait]"
sleep 2
echo "deb http://ftp.debian.org/debian/ squeeze main contrib non-free" >> /etc/apt/sources.list
echo "[Update Repository]"
sleep 2
aptitude update
aptitude safe-upgrade
echo "[Installing Nvidia-Kernel-Module]"
sleep 2
VERSION=`uname -r`
aptitude install nvidia-kernel-$VERSION nvidia-glx
aptitude install nvidia-xconfig
nvidia-xconfig
echo "[Installing Nvidia-Settings]"
sleep 2
aptitude install nvidia-settings
echo "[Is necessary reboot to apply the changes]"
echo -n "[Do you want reboot now {y/n}]: " ; read var
case $var in
y)
reboot
;;
n)
exit
esac

Se face scriptul executabil:

su
chmod +x nvidia-installer-squeeze.sh

Și se instalează prin utilizarea următoarei comenzi:

./nvidia-installer-squeeze.sh

Un driver este un software care permite hardware-ului sau dispozitivelor cum ar fi: monitor, hard disk, procesor, placă de rețea, webcam, imprimantă, mouse, tastatură, etc. să funcționeze pe computerul nostru şi să comunice cu acesta.

Fiecare dispozitiv al calculatorului nostru necesită un driver pentru a funcționa în condiții optime. Sursa: UnixMen – Thanks Zinovsky.

Îndepărtaţi intrările vechi de Kernel

YO9FAH — Sun, 23 Oct 2011 08:09:12 +0000

Una dintre problemele pe care cei de la Canonical încă nu au reușit să o rezolve (încă) este aceea a eliminării din meniul de boot a vechilor versiuni de kernel ce rămân în acesta, după un update de kernel, bineînțeles.

În cazul nostru vrem să eliminăm intrările vechi din boot meniu. În trecut, acest lucru însemna deschiderea unui fișier din /boot/grub/menu.lst și editarea acestuia (se poate și așa) … dar acum cu Grub2 dacă eliminăm pachetul nucleu vechi (versiunea veche de kernel) de pe calculatorul nostru, în meniul grub nu vom mai găsi aceste intrări.

Pentru a elimina versiunile vechi de kernel, deschidem Synaptic Package Manager, ce poate fi găsit în System -> Administration menu.

Când se deschide, tastăm versiunea de kernel pe care dorim să o eliminăm în câmpul Quick search, textul “2.6.32“, de exemplu. Primele câteva numere ar trebui să fie suficiente pentru a găsi ce căutăm noi.

Pentru fiecare dintre intrările asociate cu vechiul nucleu (de exemplu, linux-headers-2.6.32-21 şi linux-image-2.6.32-21-generic), facem clic dreapta şi selectăm “Marcare pentru îndepărtarea completă” (Mark for Complete Removal).

Facem clic pe butonul Apply din bara de instrumente şi apoi încă o dată Apply în fereastra care apare și închidem Synaptic Package Manager.

Data viitoare când vom porni calculatorul, meniul Grub nu va mai conţine intrările asociate cu versiunea de kernel eliminat, respectiv cea veche.

Atenție: Poate fi necesar să ţinem apăsat butonul SHIFT de pe tastatură în timp ce are loc boot-area pentru ca acest meniu să fie afişat. În cazul în care există un singur sistem de operare ce este instalat pe calculator, acesta poate fi încărcat automat, fără afişarea acest meniu.

Totuși, cu toate acestea, mai rămâne ceva de eliminat, o intrare care nu este folositoare și anume: Serial console 115200n8 (număr ce poate fi diferit, de la caz la caz) pentru memtest86+.

Deschidem o fereastră terminal pe care o găsim în Applications -> Accessories -> Terminal. În fereastra terminal, tastăm următoarea comandă:

gedit /etc/grub.d/20_memtest86+

Intrările din meniu se găsesc în partea de jos a acestui fişier. Ştergem intrarea din meniu, pentru Serial console 115200n8 (cazul meu).

}
menuentry “Memory test (memtest86+, serial console 115200n8)” {
EOF
printf ‘%s\n’ “${prepare_boot_cache}”
cat << EOF
linux16 $MEMTESTPATH console=ttyS0,115200n8

Salvăm şi închidem acest fişier. În fereastra terminalului deschis, introducem următoarea comandă:

update-grub

Dacă nu rulăm update-grub, opţiunile din boot meniu nu se vor schimba!

Acum, data viitoare când vei porni calculatorul ai să observi că nu mai există acele intrări ciudate iar tu vei avea un meniu de boot simplu şi curat. Momentan la mine pe Laptop și pe PC am instalat Ubuntu 10.04.3 LTS 64-bit (Lucid Lynx)! De ce!? Pentru că nu agreez noul Gnome Shell!

Sursa: HwToGeek

Consola – cel mai bun prieten al meu !

YO9FAH — Tue, 02 Mar 2010 22:02:37 +0000

Probabil că vă întrebaţi: – Dacă am interfaţă grafică la ce îmi mai trebuie consola !? Iată un set de motive pentru care în unele situaţii aţi alege, sau ați fi obligat să folosiți consola:

1. multe lucruri se pot face mai rapid decât în mod grafic;
2. puteţi face unele operaţii ce în mod grafic nu pot fi făcute;
3. unele aplicaţii rulate din consolă, fie ele chiar şi aplicaţii grafice pot fi mai bine customizate cu parametri decât opţiunile din meniuri;

4. atât consola cât şi interfaţa grafică sunt doar nişte aplicaţii care oferă o metodă de comunicare între utilizator şi calculator. Diferenţa este, în afară de aparenţă – text/grafic pentru că interfaţa grafică s-ar putea să nu funcționeze, consola însă funcționează tot timpul;
5. prin consolă puteţi afla mai multe detalii despre sistemul dvs. decât cu interfaţa grafică;
6. prin consolă aveţi acces mai profund la setările sistemului …

Lista ar putea continua cu multe pagini, dar scopul acestui articol nu este să vă conving cât de bună este consola ci mai degrabă să facem o introducere în tainele modului text. Nu vă voi da un dicţionar de comenzi ci voi prezenta doar câteva lucruri utile cu exemple cât mai multe. Astfel veţi afla informaţii despre:

a) accesarea modului text;
b) ce înseamnă o consolă;
c) ce înseamnă shell;
d) modul de folosire a shell-ului bash;
e) sistemul de fişiere şi foldere (directoare);
f) folosirea unui file manager în mod text pentru operaţii cu fişiere şi foldere;
g) cum să vizualizaţi conţinutul unui fişier;
h) cum să faceţi căutări rapide în rezultatele returnate de o comandă;
i) cum să verificaţi ce procese/programe rulează pe sistem, cât consumă fiecare din resursele sistemului şi cum să le opriţi;
j) cum să aflaţi mai multe despre sistemul vostru;
k) unde se ascund fişierele de configurare ale diferitelor componente hard şi soft;
l) cum să faceţi un program să ruleze la pornirea sistemului;
m) cum accesaţi manualul inclus în Linux pentru toate aplicaţiile;
n) cum să rulaţi aplicaţii grafice cu parametri speciali (ex. Mplayer);
o) cum să vă accesaţi calculatorul de la distanţă având control deplin asupra lui;
p) alte referinţe on-line.

Toate punctele vor fi detaliate în continuare. Limbajul şi explicaţiile vor fi progresive, astfel încât dacă nu sunteţi familiarizaţi cu consola citiţi fiecare punct pe rând. Toate descrierile ce urmează presupun că rulaţi Mandriva Linux şi aveţi interfaţa grafică pornită.

a) Accesarea modului text.
În orice sistem GNU/Linux aveţi la dispoziţie 6 (şase) console exclusiv în mod text şi un număr nelimitat de console în ferestre din cadrul interfeţei grafice, consola 7 este implicit dedicată interfeţei grafice !
Accesarea celor 6 console exclusiv text le puteţi face astfel:

● dacă vă aflaţi în interfaţă grafică, apăsaţi una din variantele:
ALT+CTRL+F1 sau F2 până la F6. Odată ajunşi în mod text vi se va prezenta un “Login:“, treceţi utilizatorul şi apăsaţi tasta Enter. Vi se va cere parola, o introduceţi şi apăsaţi tasta Enter.

ATENŢIE: când introduceţi parola, pe ecran nu se afişează nici un text, nici steluţe;

● dacă vă aflaţi deja în mod text, puteţi accesa celelalte console cu ALT+F1…F6;
● revenirea în mod grafic se face cu combinaţia de taste ALT+F7.
Există posibilitatea declarării a mai multe console, în principiu până la 12.

b) / c) Definire CONSOLĂ şi SHELL
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă fiecare vom recurge la un simplu grafic:

CONSOLĂ şi TERMINAL sunt sinonime. În diferite documentaţii veţi putea găsi varianta prescurtată a termenului “terminal” sub forma prescurtată “term“.
Consola sau terminalul – în continuare ne vom referi la aceşti termeni folosind termenul consolă – are scopul de a oferi o interfaţă între sistem şi periferice cum ar fi tastatura, mouse, monitor, porturi ale computerului. Consola nu e responsabilă pentru driverele aferente, doar cu folosirea lor.

SHELL-ul este responsabil pentru interfaţarea cu utilizatorul. Adică este responsabil de acceptarea unui set de comenzi specifice lui, rularea programelor în mod text şi prezentarea rezultatelor.
Exemple de console: cea mai folosită consolă în zilele noastre se numeşte “xterm” pentru modul exclusiv text, iar ca şi console sub interfaţa grafică menţionăm doar câteva dintr-o listă foarte lungă: Konsole, Eterm, Yakuake, Aterm, Gterm, … etc.
Exemple de SHELL-uri: primul shell avea numele … “shell” prescurtat în “sh“, o rescriere a acestuia cu foarte multe îmbunătăţiri a dat naştere la ceea ce este azi cel mai folosit shell, numit “bash“, adică “Bourn Again Shell“. Alte shell-uri: csh, zsh, etc.

În continuare în toate exemplele şi explicaţiile ce urmează vom folosi consola “xterm” şi shell-ul “bash“. În cazuri excepţionale voi menţiona varianta folosită.

d) Modul de folosire a shellului BASH
Bash oferă utilizatorului pe lângă interfaţa cu sistemul şi bazele unui limbaj de programare interpretat (script) propriu. Implicit, utilizatorul primeşte un prompter de genul:

[tux@localhost ~]$

În exemplu distingem următoarea sintaxă:

[@]$

Semnul tilda (~) indică tot timpul folderul home al utilizatorului. În exemplul de mai sus, acesta va indica /home/tux. Dacă un utilizator este nesigur în ce folder se află sau din motive diferite vrea să afle întreaga cale a folderului curent, se poate folosi comanda “pwd“.

[tux@localhost ~]$ pwd
/home/tux

Evident fiecare comandă este urmată de tasta Enter pentru a fi activată. Rezultatul oricărei comenzi se afişează începând din rândul următor. Există posibilitatea rulării mai multor comenzi scrise într-o singură linie. Pentru acest lucru se folosesc operatorii de concatenare ale acestora în funcţie de operaţia dorită, astfel:

● executarea a două sau mai multe comenzi independent una de alta şi pe rând:

[tux@localhost ~]$ pwd; ls -l

Exemplul execută comanda “pwd“, după care execută comanda “ls” cu opţiunea “-l” (descrierea comenzilor nu este relevantă în acest moment).
Se observă că cele două comenzi sunt despărţite de semnul “;” (punct şi virgulă).

● executarea a două sau mai multe comenzi în aşa fel încât următoarea comandă să se aplice asupra rezultatului comenzii precedente:

[tux@localhost ~]$ cat ~/.mplayer/config | grep subcp

Cele două comenzi în acest caz sunt “cat ~/.mplayer/config” şi “grep subcp“, fiecare cu parametrii ei.
Se observă că cele două comenzi sunt despărţite de semnul “|” (bară verticală).

● executarea celei de a doua comenzi asupra rezultatului comenzii precedente numai dacă prima s-a terminat cu succes (fără eroare): Se foloseşte semnul “&&” pentru concatenare. Remarcaţi că se pune dublat.

● executarea celei de a doua comenzi asupra rezultatului comenzii precedente dacă acesta returnează o eroare (stare de ieşire diferită de zero): Se foloseşte semnul “||“, adică două bare verticale. Un exemplu util pentru acest operator ar fi o comandă combinată care să creeze un folder numai în cazul în care acesta nu există:

[tux@localhost ~]$ cd tmp/a/b/c || mkdir -p tmp/a/b/c

În ceea ce priveşte posibilităţile de scripting ale BASH vom menţiona doar că acesta prezintă toate elementele clasice ale unui limbaj de programare: if, when, do, until, switch, for, etc. Mai multe detalii despre folosirea BASH puteţi afla prin comanda:

[tux@localhost ~]$ man bash

În mod asemănător puteţi afla informaţii suplimentare despre comenzi folosind comanda “man” urmat de numele comenzii sau programului. Dacă nu găsiţi informaţii pentru comanda sau programul respectiv, un alt sistem de informaţii vă stă la dispoziţie, numit “info“. Încercaţi să rulaţi comanda “info date” pentru a afla tot ce ştie să facă respectiva comandă “date“.

e) Sistemul de fişiere şi foldere (directoare)
Sistemul de operare GNU/Linux se bazează pe ideea că “totul este un fişier“. Este foarte important ca un utilizator GNU/Linux să înţeleagă sistemul de fişiere, pentru că astfel va înţelege mai bine sistemul. Tratând totul ca fişier se uşurează munca în foarte multe situaţii şi se asigură o securitate ridicată sistemului.

Ce este de fapt acest “tot” !? Cuprinde folderele, perifericele, porturile, comunicările, partiţiile de harddisk şi toate componentele calculatorului, configuraţiile programelor, etc. Astfel, de exemplu mouse-ul este văzut de sistem ca un fişier (/dev/mouse). Acel fişier este periodic citit de sistem pentru a urmări comenzile de la mouse.
Sistemul de fişiere şi foldere este ordonat ierarhic, sub forma unui arbore. Rădăcina sistemului este “/” (marcat cu semnul împărţirii) – numit în limba engleză “root” (a nu se confunda cu utilizatorul root – adică administrator al sistemului). Toate folderele, subfolderele, fişierele etc., se află într-o ramură logică pornită de la rădăcină. Ramificaţiile sunt împărţite de asemenea de semnul “/”. Astfel, linia:

/home/tux/fisier, se poate interpreta astfel (din stânga spre dreapta):

➢ / – rădăcina;
➢ home – un folder;
➢ / – despărţitor foldere;
➢ tux – subfolder;
➢ / – despărţitor foldere;
➢ fisier – numele fişierului.

Fişierele (şi aici mă refer şi la foldere) au un set de atribute împărţite pe 3 categorii in funcţie de “proprietarul” fişierului. Atributele de bază se referă la drepturile de citire, scriere şi executare ale unui fişier, separat pentru cele trei nivele de proprietate: owner (proprietar), group (grup) şi other (alţii). Un fişier cu atributul “d” este un folder (adică director). Datorită acestui sistem, fişierele nu au extensii în GNU/Linux. În Windows, se ştie că un fişier care se termină cu “.exe” este executabil. În GNU/Linux orice fişier setat cu drept de execuţie este tratat ca executabil. “Extensiile” .xyz găsite în fişiere pe Linux practic fac parte din numele fişierului şi au scop pur orientativ. De exemplu, un fişier ce se termină cu “.odt” este un document OpenOffice. În continuare sistemul poate lua unele decizii în funcţie de acesta, cum ar fi pornirea OpenOffice care să deschidă fişierul “.odt” indicat de utilizator. Propun în continuare un mic exerciţiu pentru a vă familiariza cu comenzile de bază aferente lucrului cu fişiere:

● schimbăm folderul curent într-unul temporar:
[tux@localhost ~]$ cd tmp/
● creăm un folder numit ”exemplu”:
[tux@localhost tmp]$ mkdir exemplu
● schimbăm folderul curent în cel nou creat (comanda cd – change directory):
[tux@localhost tmp]$ cd exemplu
● observăm structura, cum se schimbă datele informative din interiorul parantezelor drepte. Comanda pwd ne arată toată calea, pe când în parantezele drepte se vede doar directorul curent:
[tux@localhost exemplu]$ pwd/home/tux/tmp/exemplu
● cu ajutorul comenzii ”echo” creăm un fişier nou numit ”fişier_text”, cu
conţinutul ”exemplu_text”:
[tux@localhost exemplu]$ echo “exemplu_text” > fisier_text
● mutăm directorul curent cu un director mai sus, acest lucru se semnalează prin ”..”:
[tux@localhost exemplu]$ cd ../
● creăm folderul ”exemplu2”:
[tux@localhost tmp]$ mkdir exemplu2
● dacă o comandă este scrisă incomplet şi se apasă tasta TAB, se afişează toate posibilităţile, ca mai jos, în urma lui ”cd exe” s-a apăsat TAB, sistemul a afişat posibilităţile ”exemplu/ exemplu2/”, acestea două fiind
singurele foldere care încep cu ”exe” şi se afla în folderul curent ”tmp”: [tux@localhost tmp]$ cd exe exemplu/ exemplu2/
● s-a schimbat folderul curent în ”exemplu2”:
[tux@localhost tmp]$ cd exemplu2
● se copiază fişierul creat din folderul ”exemplu” în ”exemplu2”. Metoda de folosire a căii a fost următoarea: ”../exemplu/fisier_text”, adică fişierul
”fişier_text” din subfolderul ”exemplu” situat cu un folder deasupra ”..”.
Destinaţia a fost exprimată ca şi folderul curent ”./”
[tux@localhost exemplu2]$ cp ../exemplu/fisier_text ./
● listăm conţinutul folderului curent, în care se observă fişierul proaspăt copiat.
tux@localhost exemplu2]$ ls -al
total 12
drwxr-xr-x 2 tux tux 4096 2008-02-26 16:59 ./
drwx- 10 tux tux 4096 2008-02-26 16:59 ../
rw-r-r- 1 tux tux 13 2008-02-26 16:59 fisier_text

Interpretarea rezultatului listării conţinutului folderului (comanda de mai sus):

total 12 – adică 12 rezultate găsite
drwxr-xr-x 2 tux tux 4096 2008-02-26 16:59 ./ – adică
■ d – director;
■ rwx – citire/scriere/executare pentru proprietar;
■ r-x – citire/executare pentru grup;
■ r-x – citire/executare pentru alţii;
■ 2 – numărul elementelor (folderul în sine + fişierul nostru);
■ tux – proprietar;
■ tux– grup;
■ 4096 – mărime folder. Valoare implicită pentru foldere.
■ 2008-02-26 16:59 – data şi ora creării;
■ ./ – numele, adică folderul curent.
drwx—— 10 tux tux 4096 2008-02-26 16:59 ../
■ d – director;
■ rwx – citire/scriere/executare pentru proprietar;
■ — – nici un drept pentru grup;
■ — – nici un drept pentru alţii;
■ 10 – numărul elementelor;
■ tux– proprietar;
■ tux – grup;
■ 4096 – mărime folder. Valoare implicită pentru foldere.
■ 2008-02-26 16:59 – data şi ora creării;
■ ../ – numele, adică folderul de deasupra.
-rw-r–r– 1 tux tux 13 2008-02-26 16:59 fișier_text
■ – – adică NU este director;
■ rw- – citire/scriere pentru proprietar;
■ r– – citire pentru grup;
■ r– – citire pentru alţii;
■ 1 – numărul elementelor (un singur fişier);
■ tux– proprietar;
■ tux– grup;
■ 13 – mărime fişier, exprimat în bytes;
■ 2008-02-26 16:59 – data şi ora creării;
■ fisier_text – numele fişierului.

Mai menţionez câteva comenzi utile:

● rm – pentru ştergere fişier.
● mv – pentru mutare sau redenumire fişier.
● rename – tot pentru redenumire.
● rmdir – pentru ştergere folder.

Puteţi afla parametrii aferenţi fiecărei comenzi prin “comanda–help“. Mai multe detalii se pot afla cu “man comanda” respectiv “info comanda“, unde “comanda” se înlocuieşte cu comanda dorită.

f) Folosirea unui file manager în mod text
Cel mai folosit file manager în mod text se numeşte “Midnight Commander“.

Din prima se poate observa că seamănă foarte mult cu vestitul “Norton Commander“, însă, faţă de acesta din urmă, Midnight Commander (în continuare referit cu denumirea scurtă – “mc“) este mult mai avansat şi specific Linux-ului. Pentru a porni programul, tastaţi comanda mc:

[tux@localhost ~]$ mc

Toate shortcut-urile cu care v-aţi obişnuit în Norton Commander, Windows Commander sau Total Commander sunt perfect valabile:

● F5 – copiere fişier;
● F6 – mutare fişier;
● F8 – ştergere fişier;
● F9 – accesare meniu;
● F10 – ieşire din program;
● F3 – vizualizare fişier;
● F4 – editare fişier;
● Shift+F4 – editare fişier nou;
● * – selectează/deselectează tot;
● Insert – selectează fişier curent;
● etc.

mc ştie să trateze fişiere cu denumire lungă, în cazul în care aceasta (denumirea) nu încape pe ecran, este trunchiată. Scurtarea numelui se semnalizează cu semnul tilda.

g) Cum să vizualizaţi conţinutul unui fişier
Vom proceda prin exemplificarea problemei.
● creăm un fişier text numit wineman, de exemplu din manualul pentru programul wine:
[tux@localhost ~]$ man wine >> ./wineman
● afişăm întregul rezultat al lui:

[tux@localhost ~]$ cat ./wineman
WINE(1) Windows On Unix
67
Ghid Mandriva Linux 2009.1 Spring – www.mandrivausers.ro
WINE(1)
NAME
wine run Windows programs on Unix
SYNOPSIS
wine program [arguments ... ]
wine help
wine –version
[ ... ]
SEE ALSO
wineserver(1), winedbg(1)
Wine 0.9.55 October 2005
WINE(1)

Textul a fost scurtat pentru că e foarte lung.
● Pentru text foarte lung, poate ne interesează doar ultimele câteva linii.
Atunci folosim comanda “tail“:
[tux@localhost ~]$ tail ./wineman
comanda va afişa ultimele câteva linii. Pentru a specifica numărul de linii ce dorim să afişăm folosim parametrul “-n” astfel:
[tux@localhost ~]$ tail -n 30 ./wineman
va afişa ultimele 30 linii din fişierul wineman.

h) Cum să faceţi căutări rapide în rezultatele returnate de o comandă.
Pentru acest lucru ne vom folosi de o comandă care să returneze ceva informaţii, de posibilitatea concatenării comenzilor şi de comanda “grep”. Comanda ce ne va returna rezultate multe va fi “ps aux”, o comandă ce generează lista tuturor programelor sau proceselor pornite în sistem şi o afişează pe ecran. Cum lista este lungă şi de cele mai multe ori ne interesează doar un program anume, vom căuta în lista respectivă astfel ca să fie afişat doar ce ne interesează. Rulăm comanda astfel, şi vedem rezultatele:

[root@localhost csabi]# ps aux
USER PID %CPU %MEM VSZ RSS TTY STAT START TIME COMMAND
root 1 0.0 0.0 1708 464 ? Ss 09:17 0:00 init [5]
root 2 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:17 0:00 [kthreadd]
root 3 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:17 0:00 [migration/0]
root 4 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:17 0:01 [ksoftirqd/0]
root 5 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:17 0:00 [migration/1]
postfix 6788 0.0 0.1 6240 1500 ? S 10:58 0:00 pickup -l -t fifo
-u -c -o content_filter -o receive_override_options
tux 6836 0.5 1.7 117664 17912 ? Sl 11:01 0:15 /usr/bin/lancelot
tux 6848 0.0 0.1 5452 1548 ? S 11:01 0:00 /usr/lib/gvfsd
root 6916 0.0 0.0 4408 1012 pts/1 S 11:05 0:00 su
root 6922 0.0 0.1 4048 1220 pts/1 S 11:06 0:00 bash
tux 7022 11.2 9.2 251840 95124 ? Sl 11:09 3:56 /usr/bin/firefox
tux 7024 0.0 0.2 6272 2724 ? S 11:09 0:00 /usr/lib/gconfd-2
tux 7534 0.0 0.2 6064 2924 ? SN 11:19 0:00
/usr/lib/opera/9.60/operapluginwrapper 72 114 /home/tux/.mozilla/plugins/n
tux 7549 0.2 1.9 73092 19516 ? S 11:20 0:03 konqueror
-mimetype inode/directory file:///home/tux
tux 7607 0.0 0.3 35056 3420 ? S 11:23 0:00 kdeinit4:
kio_file [kd up
tux 8183 0.0 0.2 5824 2536 ? S 11:24 0:00 /usr/lib/gvfs-
hal-volume-monitor
root 15311 0.0 0.0 2640 868 pts/1 R+ 11:44 0:00 ps aux

Notă: Rezultatul a fost scurtat pentru că altfel se întindea pe 4-5 pagini. Rezultatul pe care o să-l obţineţi va fi evident, oarecum diferit datorită faptului că veţi rula programe diferite. Remarcaţi liniile îngroşate. Asta este ce ne interesează. De fapt, acele 4 linii sunt doar 2 linii, doar că nu încap în lungime. Ce au în comun cele două linii şi ne poate interesa !? Au programul "opera", adică un webbrowser ce tocmai e pornit. Dacă ne interesează doar acest lucru, folosim comanda "grep". Aceasta are următoarea sintaxă:
grep text_de_cautat
Sintaxa menţionată va căuta în aşa numitul "stdout" sau Standar Output – Ieşire Implicită, care în cele mai multe cazuri este ecranul.

[root@localhost tux]# ps aux | grep opera
tux 5757 2.2 9.0 189820 92668 ? Sl 09:18 3:22
/usr/lib/opera/9.60/opera -style ia_ora
tux 6136 0.0 0.7 72064 8076 ? SN 09:40 0:01
/usr/lib/opera/9.60/operapluginwrapper 79 103
/usr/lib/opera/plugins/libflashplayer.so
tux 6137 0.0 0.0 2860 616 ? S 09:40 0:00
/usr/lib/opera/9.60/operaplugincleaner 5757
tux 7534 0.0 0.2 6064 2924 ? SN 11:19 0:00
/usr/lib/opera/9.60/operapluginwrapper 72 114
/home/tux/.mozilla/plugins/nppdf.so
root 16422 0.0 0.0 3220 708 pts/1 S+ 11:51 0:00 grep –color opera

Evident că în listă s-a strecurat pe ultima linie chiar comanda rulată de noi, care conţine de asemenea cuvântul opera.
Alternativ, grep ştie să caute direct în fişiere. Şi în acest caz, returnează linia sau liniile ce conţin textul căutat. În acest context, sintaxa se modifica astfel:
grep text_de_cautat nume_fisier

i) Cum să verificaţi ce procese sau programe rulează pe sistem, cât consumă din resursele sistemului şi cum să le opriţi.
Lista tuturor proceselor sau programelor pornite poate fi consultată cu comanda “ps“, iar parametrii cei mai folosiţi sunt “aux” comanda modificându-se astfel, iar rezultatul cum se vede în exemplul următor:

[root@localhost tux]# ps aux
USER PID %CPU %MEM VSZ RSS TTY STAT START TIME COMMAND
root 1 0.0 0.0 1652 560 ? Ss 09:15 0:01 init [5]
root 2 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:15 0:00 [kthreadd]
root 3 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:15 0:00 [migration/0]
root 4 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:15 0:01 [ksoftirqd/0]
root 5 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:15 0:00 [migration/1]
root 6 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:15 0:00 [ksoftirqd/1]
root 7 0.0 0.0 0 0 ? S< 09:15 0:00 [events/0]

[...]
Lista a fost scurtată pentru că pe un sistem rulează zeci sau sute de procese simultan. Ce ne interesează cel mai mult din rezultate:

● USER – utilizatorul care a pornit procesul. Numai acest utilizator sau root poate opri procesul respectiv.
● PID – identificatorul procesului, un număr unic asignat fiecărui proces. Prin acest număr poate fi identificat orice proces. De exemplu acelaşi utilizator porneşte acelaşi program de 2 ori în acelaşi moment. Nu ar exista nici o deosebire intre ele, dacă nu ar avea un identificator unic.
● COMMAND – comanda sau programul efectiv rulat. Dacă dorim sa vedem topul proceselor în funcţie de utilizare procesor, ne folosim de progrămelul “top“:

[root@localhosttux]#top
top – 11:54:00 up 2:36, 1 user, load average: 0.82, 0.87, 0.63
Tasks: 155 total, 1 running, 154 sleeping, 0 stopped, 0 zombie
Cpu(s): 8.4%us, 1.5%sy, 0.0%ni, 90.1%id, 0.0%wa, 0.0%hi, 0.0%si,
0.0%st
Mem: 1025012k total, 843100k used, 181912k free, 7540k buffers
Swap: 1020116k total, 78184k used, 941932k free, 197140k cached
PID USER PR NI VIRT RES SHR S %CPU %MEM TIME+ COMMAND
5317 tux 20 0 148m 50m 14m S 10 5.0 2:12.59 plasma
2593 root 20 0 473m 113m 4328 S 7 11.3 10:46.76 X
5311 tux 20 0 60644 12m 9008 S 2 1.2 2:44.48 kwin
5748 tux 20 0 114m 20m 13m S 1 2.0 0:19.92 kopete
3242 root 20 0 39988 8212 3904 S 0 0.8 0:12.34 python
5159 tux 20 0 2844 968 572 S 0 0.1 0:05.88 dbus-daemon
5367 tux 20 0 71912 13m 9132 S 0 1.3 0:03.71 yakuake
5382 tux 20 0 54284 7076 5576 S 0 0.7 0:03.10 klipper
5757 tux 20 0 177m 90m 12m S 0 9.0 3:23.19 opera
7022 tux 20 0 251m 99m 21m S 0 9.9 5:17.60 firefox
7549 tux 20 0 73092 19m 13m S 0 2.0 0:04.16 konqueror
16436 root 20 0 2400 1020 784 R 0 0.1 0:00.03 top
1 root 20 0 1708 468 436 S 0 0.0 0:00.66 init

“top” afişează doar atâtea procese câte încap în ecran. Cel mai mare consumator proces de resurse va fi pe primul loc din listă. După cum se poate observa, lista seamănă cu cea generată de “ps“. Primele 3-4 linii prezintă un sumar referitor la resursele sistemului. Dacă un proces trebuie oprit şi nu există altă metodă decât linia de comandă pentru acest lucru (de exemplu se blochează o aplicaţie şi nu mai reacţionează la clic-uri cu mouse-ul), se poate folosi comanda “kill” care are mai multe nivele de a forţa oprirea aplicaţiei. Astfel: kill 11195 va “ucide” procesul aferent programului top din exemplul de mai sus. Evident rulat ca root.
kill -9 11195 va face acelaşi lucru în cazul nostru. Opţiunea “-9” înseamnă cel mai mare nivel de forţare a opririi unui proces. Să înţelegeţi mai bine … “kill‘ trimite o cerere către aplicaţie ca aceasta să se oprească şi aşteaptă cu răbdare răspunsul ei. “kill -9” trimite un ordin către aplicaţie să se oprească şi nu-l interesează ce părere are aplicaţia despre acest lucru.

j) Cum să aflaţi mai multe despre sistemul vostru.
Un mic sumar despre GNU/Linux-ul instalat, numele computerului, versiunea de kernel şi procesor se poate afla astfel:

[root@localhost tux]# uname -a
Linux localhost 2.6.27-desktop-0.rc8.2mnb #1 SMP Thu Oct 2 06:11:56 EDT 2008 i686 Genuine Intel(R) CPU T2060 @ 1.60GHz GNU/Linux

Un program interesant şi performant pentru informaţii hardware se numeşte “hwinfo“. De obicei nu se instalează pe sistem automat, aşa că îl puteţi instala cu comanda următoare:
[root@localhost tux]# urpmi hwinfo
După instalare, pentru o listă completă, foarte lungă (peste 1000 de linii), rulaţi pur şi simplu “hwinfo” astfel:
[root@localhost tux]# hwinfo
Partea frumoasă a programului este că poate să vă returneze doar informaţiile ce vă interesează cu ajutorul unui set de parametri. De exemplu pentru informaţii despre sunet rulaţi “hwinfo –sound” şi veţi afla tot ce ştie sistemul despre plăcile de sunet:

[root@localhost tux]# hwinfo -sound
11: PCI 1b.0: 0403 Audio device
[Created at pci.300]
UDI: /org/freedesktop/Hal/devices/pci_8086_27d8
Unique ID: u1Nb.Xr0+ey1p7G5
SysFS ID: /devices/pci0000:00/0000:00:1b.0
SysFS BusID: 0000:00:1b.0
Hardware Class: sound
Model: “HewlettPackard Company 82801G (ICH7 Family) High
Definition Audio Controller”
Vendor: pci 0×8086 “Intel Corporation”
Device: pci 0x27d8 “82801G (ICH7 Family) High Definition Audio
Controller”
SubVendor: pci 0x103c “HewlettPackard Company”
SubDevice: pci 0x30bb
Revision: 0×02
Driver: “HDA Intel”
Driver Modules: “snd_hda_intel”
Memory Range: 0xd82400000xd8243fff (rw,nonprefetchable)
IRQ: 22 (348502 events)
Module Alias:
“pci:v00008086d000027D8sv0000103Csd000030BBbc04sc03i00″
Driver Info #0:
Driver Status: snd_hda_intel is active
Driver Activation Cmd: “modprobe snd_hda_intel”
Config Status: cfg=new, avail=yes, need=no, active=unknown

k) Unde se ascund fişierele de configurare ale diferitelor componente hard şi soft.
Deoarece fiecare program are configuraţiile într-un mod specific, în cele ce urmează vom recurge la generalităţi şi la câteva exemple semnificative. Setările la nivel de sistem ale aplicaţiilor se află în general în folderul /etc.
Trebuie ştiut că orice configuraţie a unui program nu este altceva decât un fişier text prin care se setează parametrii specifici doriţi. Parametrii specifici setărilor utilizatorului sunt în folderul utilizatorului, respectiv în subfoldere ale acestuia. În momentul în care rulaţi un program acesta citeşte configuraţiile în ordinea:

1. configuraţiile la nivel de sistem;
2. configuraţiile la nivel de utilizator – dacă aceleaşi opţiuni apar în amândouă, cele de utilizator anulează cele de sistem;
3. configuraţiile la nivel de parametri ataşaţi comenzii – care, dacă e cazul, anulează toate setările parametrilor specificaţi prin fişiere de configurare. De asemenea, setări adiţionale ale unor aplicaţii pot fi găsite în subfoldere din “/usr“.

Câteva exemple:

● Setări pentru reţea – /etc/sysconfig/network-scripts/, /etc/sysconfig/neworking/
● Setări pentru DNS-uri – /etc/resolv.conf
● Setări pentru interfaţa grafică – /etc/X11/xorg.conf
● Setări pentru numele calculatorului – /etc/hosts
● ş.a.m.d.

l) Cum să faceţi un program să ruleze la pornirea sistemului.
Există mai multe metode. Pentru a putea alege cea mai potrivită metodă în cazul vostru, iată principiul:
Un sistem GNU/Linux trece prin mai multe nivele de funcţionare. Ultimul nivel este interfaţa grafică. La fiecare nivel (numit în engleză “runlevel” sunt disponibile anumite servicii şi se rulează anumite aplicaţii). În folderul /etc găsiţi un subfolder numit “rc.d“. Aici se află tot secretul. În continuare ne vom referi doar la aspectele care ne interesează ca utilizator obişnuit, mai precis:

1. /etc/rc.d/init.d/ (sau pe majoritatea sistemelor există un link direct din /etc – /etc/init.d/). Aici se află scripturile ce pornesc diferite aplicaţii. Fiecare fişier executabil din acest folder primeşte cel puţin 3 parametri:

● start – pentru a porni un proces oprit;
● stop – pentru a opri un proces pornit;
● restart – pentru a reporni un proces pornit – dacă procesul nu este pornit se va afişa eroare la oprire şi succes la pornire. Opţional, majoritatea au şi parametrul:
● stat – pentru a afişa informaţii despre starea procesului.

2. /etc/rc.d/rc.local – este un fişier în care se trec comenzile ce se doresc a fi rulate după ce toate celelalte procese au fost pornite. Pentru rularea programelor automat de către utilizator la logarea în interfaţa grafică se folosesc folderele specifice interfeţelor grafice. De exemplu, pentru KDE4, acest folder este ~/.kde4/Autostart/

Orice fişier executabil pus în acest folder va fi rulat în cadrul interfeţei KDE imediat după ce utilizatorul respectiv s-a autentificat cu succes. KDE va rula aceste programe ca şi cum utilizatorul ar da dublu-clic pe ele.

Este bine de ştiut că se pot întâmpla unele situaţii neaşteptate. De exemplu, un mic script (adică un fişier text) poate fi interpretat în două feluri: ori rulat direct, fiind executabil, ori deschis ca fişier text într-un editor de text. Pentru eficienţă maximă, recomand să puneţi în Autostart link către fişierul ce se doreşte a fi rulat.

m) Cum accesaţi manualul inclus în Linux pentru toate aplicaţiile.
Foarte pe scurt, pentru că s-a mai discutat în postările anterioare:

● comanda “man” urmat de numele programului;
● comanda “info” urmat de numele programului;
● fişierele de documentaţii găsite sub diferite formate (text, html, help) şi în mai multe limbi le găsiţi aici în: /usr/share/doc/

n) Cum să rulaţi aplicaţii grafice cu parametri speciali.
Doar un exemplu – acest punct se leagă de punctul k)/3. Cele mai multe aplicaţii grafice sunt doar interfeţe pentru programe executate în linie de comandă. Aceste aplicaţii oferă posibilitatea setării unor parametri într-un mod mai comod şi mai prietenos decât să fie scrise cu mâna şi memorate pe de rost de utilizator. Alte aplicaţii grafice sunt în totalitate de sine stătătoare, însă pot fi pornite de la linia de comandă cu parametri specifici.

Ca exemplu vom trata programul de vizualizat filme “mplayer“. Cazul este si o mică excepţie de la ce am spus mai sus. Programatorii au realizat două executabile:

● mplayer – variantă numai la linie de comandă, fără interfaţă grafică;
● gmplayer – variantă ce conţine atât mplayer cât şi o interfaţă grafică, compilate într-un singur executabil.

De ce două versiuni? Pentru că mplayer se doreşte a fi un player care să funcţioneze pe orice sistem. Astfel, pe un hardware învechit sau mai slab, “mplayer” va da rezultate mai bune pentru că nu mai încarcă şi interfaţa grafică. Pe de altă parte interfaţa grafică oferă câteva zeci de setări şi opţiuni, pe când profesioniştii ar prefera varianta de la linie de comandă pentru că pot să-i ataşeze mai multe sute de opţiuni obţinând astfel rezultate mai bune.

Câteva exemple practice:

1. ascultaţi radio cu “mplayer“:
mplayer -playlist http://www.csabaradio.hu/listen128.m3u
Opţiunea “-playlist” indică faptul că parametrul ce urmează este un playlist.
Dacă doriţi conectarea directă la un stream, treceţi adresa lui imediat după “mplayer“. Acesta (mplayer) ştie să facă diferenţa în funcţie de ce are ca parametru. Dacă îi daţi parametru un film, va arăta filmul, dacă-i daţi parametru un stream va cânta radioul online respectiv, dacă-i daţi un mp3 sau alt fişier de sunet, va ghici că este sunet si va cânta.

2. iată cum se porneşte un film cu parametri speciali:
mplayer /nume/film.mkv -lavdopts skiploopfilter=all -autosync 1 -framedrop

o) Cum să vă accesaţi calculatorul de la distanţă.
Ne vom referi la două metode de accesare a computerului de la distanţă. Prin definiţia de “distanţă” se înţelege o reţea locală sau Internet. Cu alte cuvinte, orice alt calculator care prin metoda unei căi de comunicare poate iniţia şi crea o legătură cu calculatorul vostru.

Prima metodă este cea mai des utilizată şi se numeşte SSH sau Secure Shell. Tehnologia folosită este una destul de sofisticată. Pentru utilizator este suficient să se ştie că această comunicare este criptată şi securizată. Cu alte cuvinte nu poate a treia persoană să “asculte” comunicarea între voi şi calculatorul la care v-aţi conectat.

1. SSH este un sistem bazat pe arhitectura server-client. Serverul oferă serviciul de ssh cu ajutorul daemon-ului sshd. Clientul, cu aplicaţia ssh, se conectează la server. În urma conexiunii, pe ecranul clientului apar date de pe server. Clientul vede efectiv acelaşi lucru ce ar vedea stând în faţa serverului pe monitorul acestuia fiind logat în mod text. Toate comenzile lansate de client sunt rulate pe server, toate programele lansate de client sunt pornite de fapt pe server, toate operaţiile cu fişiere se întâmplă pe server, clientul beneficiază doar de conexiune pe post de “monitor”. Serverul sshd se porneşte cu scriptul “sshd” din /etc/init.d/, configuraţiile se ţin în /etc/ssh/sshd.conf.

Clientul se porneşte cu aplicaţia ssh utilizator@nume_server, configuraţiile se ţin în /etc/ssh/ssh.conf.

2. VNC este un sistem prin care vă puteți conecta în mod grafic la computer. Aplicaţia server se numeşte “vncserver“, aplicaţia client se numeşte vncviewer, iar parola pentru server se setează cu ajutorul comenzii vncpasswd.

Trebuie menţionat ca VNC nu este specific Linux, ci este cross-platform, adică este pentru toate sistemele de operare şi poate fi folosit în situaţii mixte. Pe Linux, “vncserver” va porni încă un server X la care un client va avea acces pe baza parolei setate cu “vncpasswd“. Utilizatorul conectat implicit (logat în interfaţa grafică) va fi cel care porneşte serverul. Astfel, pentru a vă accesa computerul pe care aţi instalat Mandriva Linux trebuie să instalaţi pachetul tightvnc-server. Dupa instalarea pachetului va
trebui să editaţi fişierul /etc/sysconfig/vncservers. Această operaţiune necesită drepturi de root !
Editarea constă în modificarea urmatoarei linii din fişier:

#VNCSERVERS=”1:username”
dupa modelul următor:
VNCSERVERS=”1:numeuser:-geometry:1024×768″
unde “1” – reprezintă numărul displayului (numarul 0 fiind rezervat primei sesiuni – utilizatorul deja logat), “nume” – numele utilizatorului ce se va loga prin vnc (poate fi chiar numele utilizatorului pe care il folosiţi, în orice caz utilizatorul trebuie să fie unul real), “-geometry:1024×768” – reprezintă rezoluţia sesiunii vnc.

Acum va trebui să vă setați o parolă pentru accesul prin vnc. Pentru aceasta deschideţi o consolă și logat cu userul setat în linia de mai sus utilizați comanda următoare: vncpasswd unde va trebui să introduceți o parolă de maxim 8 caractere. Dupa realizarea acestor setări va trebui să reporniți serviciul VNC folosind următorea comandă ca root: service vncserver restart.

Dacă totul a fost setat corect va fi afișat un mesaj de OK în consolă, dacă apare FAILED atunci setarile nu sunt corecte și trebuie să reparcurgeți pașii de mai sus. Pentru a vă conecta prin VNC de pe un alt sistem Linux puteţi folosi mai multe aplicaţii printre care, vncviewer (folosind comanda din consolă: vncviewer user@12.34.56.78 localhost:1, unde “user” – este numele utilizatorului setat mai sus, “12.34.56.78” este IP-ul computerului la care vreţi să vă conectaţi, localhost – hostname-ul computerului şi “1” – numarul displayului sesiunii VNC), sau krdc (specific KDE).

În caz de eşec la conectare verificaţi setările serviciului precum şi cele ale firewall-ului ! Serviciul VNC utilizează portul 5900 (în funcţie de numărul display-ului ales acesta poate varia, de exemplu pentru displayul 1 portul va fi 5901, etc.).

Accesarea sistemului de pe o maşină MS Windows poate fi făcută utilizând aplicaţia tighvnc-viewer. De asemenea, o maşină cu MS Windows poate fi accesată de pe un sistem Mandriva Linux dacă pe maşina cu MS Windows este instalat şi configurat tightvnc-server.

p) Manipulare text la linie de comandă.
De multe ori există situaţii în care trebuie să manipulezi un text repede şi într-un mod structurat (de exemplu ai un text în care doreşti să schimbi anumite expresii în altele, sau ai un text structurat într-un fel şi ai nevoie doar de anumite informaţii specifice).

În aceste momente îţi vin de ajutor un set de comenzi foarte puternice. Unele dintre ele (de exemplu grep) am menţionat deja mai sus. Acum urmează sa tratăm şi alte astfel de comenzi mai puternice, mai performante, dar şi mai sofisticate din punctul de vedere al utilizării. Primul astfel de progrămel ce vom aborda se numeşte sed. Însă pentru a-l înţelege mai bine, întâi trebuie să abordăm un pic de teorie.

În GNU/Linux se foloseşte foarte des regex (Regular Expressions / Expresii Regulate) pentru manipulare text. Regex în sine nu este un program ci un set de expresii/sintaxe speciale pentru manipulare text. Regex poate fi folosit în cadrul multor programe la linie de comandă, precum şi în ferestrele de căutare (search) ale diferitelor aplicaţii grafice (editoare text, OpenOffice, KOffice, browsere web, etc). Farmecul lui Regex vine din simplitatea sintaxei sale (care la prima vedere este de neinteles, dar după 2-3 exemple şi încercări devine foarte evidentă). Pe lângă programele deja gata existente, majoritatea limbajelor de programare pot de asemenea folosi comenzile regex în cadrul sintaxei lor proprii (ex. Perl, Python, PHP, C/C++, etc.). Dar hai să trecem la treabă şi sa despicăm sintaxa lui Regex pe bucăţi. În continuare voi trata regex la mod general, anumite programe şi limbaje de programare mai modifică şi adaptează sintaxa puţin. Sintaxa generalizată:
Exemplu: s/foo/bar/g
Explicaţia exemplului:

• s – comanda de substituţie
• foo – textul cautat
• bar – testul cu care se va inlocui
• g – optiunea de a face toate substituţiile, altfel se opreşte automat la prima operaţie realizată cu succes.

Sintaxa Regex oferă o foarte mare varietate şi flexibilitate. Din pacate acest lucru duce şi la o complexitate ridicată. În continuare va voi explica bazele regexp şi sed prin exemplificare. Să luăm ca exemplu textul: “Ala bala portocala.”

În general textul ce dorim să manipulăm poate fi arbitrar de lung şi conţinut într-un fişier. O expresie regulată /porto/ va determina o condiţie de potrivire, deoarece în textul nostru se găseşte şirul de litere “porto” în cuvântul portocala. Se observă că regexp caută şiruri de caractere şi nu ţine cont de faptul că e vorba de un cuvânt întreg sau doar caractere. Pentru delimitarea cuvintelor se pot folosi operatori speciali (trataţi mai jos). Dacă dorim să verificăm că un text începe sau se termină cu expresia căutată folosim operatorii ^ respectiv $, astfel avem pentru a vedea dacă textul nostru începe cu Ala expresia /^Ala/, iar pentru verificarea sfârşitului /portocala\.$/.

Cu acest exemplu trecem la pasul următor: caractere speciale. Aţi observat că unele caractere sunt folosite ca şi operatori. Ce putem face dacă un astfel de caracter se află în textul nostru şi noi dorim să căutam după
aceste caractere !? Folosim un alt operator \ Acest operator determină caracterul imediat următor după el sa fie interpretat ca şi character de căutat şi nu va mai incerca să-l interpreteze ca operator.

Pornind de la exemplul precedent dacă dorim să căutăm în textul nostru expresia exactă ^Ala vom modifica sintaxa astfel: /\^Ala/ La fel vom face cu orice operator ce dorim să interpretăm ca şi caracter. În exemplul de mai sus aşa am folosit \. care va căuta caracterul punct în loc să-i interpreteze sensul de operator.

Până acum am folosit expresii concrete şi presupunând cunoaşterea exactă a textului. Dar cum putem căuta pentru mai multe lucruri în acelaşi timp !? Expresia /bala/ va căuta cuvântul respectiv. Să presupunem că dorim să găsim bala şi cala (de la sfârşitul lui portocala) dintr-o singură expresie. Aceasta va arăta aşa: /[bc]ala/. Între parantezele drepte se pot defini şi intervale: [a-f] sau [1-5] care vor determina căutare după toate literele în ordine alfabetică incluse între paranteze drepte (cazul nostru între a şi f), respectiv cu cifre între cele două specificate în paranteze drepte. Cele două paranteze drepte se pot combina într-o singură pereche pentru a obţine efectul combinat al lor: [a-f1-5]. Negarea în paranteză dreaptă se face tot cu semnul ^, astfel [^1-5] va returna orice nu este 1,2,3,4,5. Dacă dorim să identificăm un caracter de orice tip (inclusiv cifre, litere, alte caractere) folosim operatorul punct . , de exemplu /.o/ în textul nostru va returna găsit pentru po şi to. Evident, operatorul poate fi plasat oriunde în expresie: /po.to/ va căuta po urmat de orice caracter şi terminat cu to. Dacă dorim să căutăm după un număr nedefinit de caractere necunoscute, schimbăm sintaxa astfel: /po*to/ care în cazul nostru va returna tot porto, dar dacă am fi avut în text şi un cuvânt ca “poranto“, ar fi returnat şi acesta. Dacă dorim să căutăm repetat un caracter, folosim semnul + astfel: /po+to/. Această expresie va returna adevărat pentru poto, pooto, poooto … pooo…oooto, adică pentru un număr indefinit de litere o, literă aflată imediat înainte de semnul +. Combinând cele de mai sus pentru a căuta după orice caracter, dar care să existe cel puţin o dată, putem folosi /po.+to/. Implicit, căutările se fac ţinând cont de majuscule sau minuscule. Dacă dorim să devenim insensibili la majuscule, folosim operatorul i astfel: /ala/i care va returna succes chiar la începutul textului nostru cu Ala.
Caractere speciale şi explicaţia lor:

Caracter Sens
\n linie nouă (line feed)
\w caracter conținut în cuvânt (a word character [a-zA-Z0-9_] )
\W NU este caracter conținut în cuvânt (NOT a word character, that
is [^a-zA-Z0-9_] )
\s spațiu “alb” (new line, carriage return, space, tab, form feed)
\S NU este spațiu “alb”
\d cifra [0-9]
\D NU este cifr, i.e. [^0-9]
\t tab (HT, TAB)
\r enter (CR)
\f form feed (FF)
\a alarm (bell) (BEL)
\e escape (ESC)
\033 caracter octal
\x1B caracter hexazecimal
\c[ caracter de control
\l următorul caracter să fie minuscul
\u următorul caracter s fie majuscul
\L minuscule până la \E
\U majuscule până la \E
\E sfârșit modificator majuscule
\Q desființează operatorii până la \E
\b margini/capete de cuvânt
\B NU este captăt cuvânt
\A începutul șirului de caractere
\Z sfârșit șir caractere, sau linie nouă înainte de sfârșit
\z sfârșit de șir caractere
\G punctul în care expresia precedentă m//g s-a terminat
(funcționează numai cu /g)

Acum că ne-am familiarizat cu sintaxa pentru căutare, să trecem la metode de înlocuire a textului găsit. Pentru acest lucru se foloseşte opţiunea s/ şi se specifică textul de căutat urmat de textul ce trebuie pus în locul lui. Hai să înlocuim din exemplul nostru "portocala" cu "banana". Vom folosi expresia astfel: s/portocala/banana/

Exemplul de mai sus funcţionează perfect cu exemplul nostru, dar trebuie ştiut că înlocuirea (s/ = substituţie) se opreşte după primul termen găsit şi înlocuit. Dacă dorim sa înlocuim tot ce este "ala", indiferent de majuscule, cu "ulu" astfel să rezulte "ulu bulu portocala." procedăm astfel: s/.la/ulu/ig expresie în care g specifică operare globală (sensul lui i l-am discutat mai sus). Alternativ putem folosi şi varianta s/[aA]la/ulu/g astfel neaplicând opţiunea i şi referindu-ne strict la “ala” şi “Ala“.
Ultimul lucru ce-l voi aborda legat de regexp este căutarea condiţionată prin operatorul SAU: |. Cu acest operator puteţi specifica să se facă o căutare după mai multe criterii concrete. Să luăm ca şi exemplu textul: “Anna Adina Daniel Anita Dorel Annamaria Cornel Diana“. Presupunem că dorim să înlocuim “Anna” şi “Anita” cu textul “Eliminat”. Din cele prezentate până acum ar rezulta soluţia prin două expresii: s/Anna/Eliminat/ şi s/Anita/Eliminat/.

Dacă dorim să optimizăm căutarea, ne-am gândi la ceva de genul: s/An.+\s/Eliminat\s/g dar apare o problemă. Ultima expresie înlocuieşte şi “Annamaria“, ceea ce nu dorim. În astfel de situaţii este cel mai bine să recurgem la operatorul SAU în felul următor: s/An(na|ita)/Eliminat/g. Astfel se va face o căutare după “An” urmat de “na” SAU “ita“.

În încheiere un exemplu real de manipulare text cu ajutorul lui sed.
Am salvat ultimele câteva linii ale fişierului de loguri messegase într-un fişier în folderul curent, numit test.file:
[root@localhost tux]# tail /var/log/messages >> ./test.file
Extragem conţinutul lui pentru vizualizare:

[tux@localhost tux]# cat ./test.file
Nov 18 19:38:39 localhost mdkapplet[4543]: running: urpmi.update
Nov 18 19:38:44 localhost mdkapplet[4543]: Packages are up to date
Nov 18 20:01:01 localhost CROND[21947]: (root) CMD (nice -n 19 run-parts –report /etc/cron.hourly)
Nov 18 20:01:02 localhost msec: moved file /etc/issue.net to /etc/issue.net.msec
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed mode of /var/log/wtmp from 664 to 640
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed group of /var/log/wtmp from utmp to root
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed mode of /var/log/dmesg from 644 to 640
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed mode of /var/log/Xorg.0.log.old from 644
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed mode of /dev from 1777 to 755
Nov 18 20:07:36 localhost anacron[2506]: Job `cron.daily’ started

Ne propunem să înlocuim “localhost” în “tuxmachine“:

[tux@localhost tux]# sed ‘s/localhost/tuxmachine/g’ ./test.file
Nov 18 19:38:39 tuxmachine mdkapplet[4543]: running: urpmi.update
Nov 18 19:38:44 tuxmachine mdkapplet[4543]: Packages are up
Nov 18 20:01:01 tuxmachine CROND[21947]: (root) CMD (nice -n 19 run-parts –report /etc/cron.hourly)
Nov 18 20:01:02 tuxmachine msec: moved file /etc/issue.net to /etc/issue.net
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed mode of /var/log/wtmp from 664
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed group of /var/log/wtmp from utmp
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed mode of /var/log/dmesg from 644 to
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed mode of /var/log/Xorg.0.log.old
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed mode of /dev from 1777 to 755
Nov 18 20:07:36 tuxmachine anacron[2506]: Job `cron.daily’ started

Imediat se afişează pe ecran textul schimbat. Dar remarcăm că fişierul original (test.file) a rămas neschimbat:

[tux@localhost tux]# cat ./test.file
Nov 18 19:38:39 localhost mdkapplet[4543]: running: urpmi.update
Nov 18 19:38:44 localhost mdkapplet[4543]: Packages are up to date
Nov 18 20:01:01 localhost CROND[21947]: (root) CMD (nice -n 19 run-parts –report /etc/cron.hourly)
Nov 18 20:01:02 localhost msec: moved file /etc/issue.net to /etc/issue
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed mode of /var/log/wtmp from 664
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed group of /var/log/wtmp from utmp
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed mode of /var/log/dmesg from 644
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed mode of /var/log/Xorg.0.log.old
Nov 18 20:01:03 localhost msec: changed mode of /dev from 1777 to 755
Nov 18 20:07:36 localhost anacron[2506]: Job `cron.daily’ started

Aşa că redirecţionăm rezultatul către un alt fişier, de data asta numit test.modificat:

[tux@localhost tux]# sed ‘s/localhost/tuxmachine/g’ ./test.file >
./test.modificat

Observăm varianta modificată în noul fişier test.modificat:

[tux@localhost tux]# cat ./test.modificat
Nov 18 19:38:39 tuxmachine mdkapplet[4543]: running: urpmi.update
Nov 18 19:38:44 tuxmachine mdkapplet[4543]: Packages are up to date
Nov 18 20:01:01 tuxmachine CROND[21947]: (root) CMD (nice -n 19 run-parts –report /etc/cron.hourly)
Nov 18 20:01:02 tuxmachine msec: moved file /etc/issue.net to
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed mode of /var/log/wtmp from 664 to 640
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed group of /var/log/wtmp from utmp to ro
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed mode of /var/log/dmesg from 644 to 640
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed mode of /var/log/Xorg.0.log.old
Nov 18 20:01:03 tuxmachine msec: changed mode of /dev from 1777 to 755
Nov 18 20:07:36 tuxmachine anacron[2506]: Job `cron.daily’ started

r) Alte referinţe on-line

● http://www.oreillynet.com/linux/cmd/
● http://www.ibm.com/developerworks/aix/library/au-badunixhabits.html ? ca=dgr-lnxw93tenunixtips S_TACT=105AGX59&S_CMP=GR
● http://www.ss64.com/bash/
● http://www.ss64.com/links/bash.html

Sursa: Mandriva Users România-Ghid Mandriva Linux.

Instalarea programelor cu Mandriva Control Center – MCC

YO9FAH — Fri, 19 Feb 2010 07:56:27 +0000

Aşa cum am mai spus, Mandriva Linux are ca package manager urpmi, unul dintre cele mai performante și ușor de folosit package manager existente.

De asemenea încă o unealtă specifică distribuţiei Mandriva Linux este Mandriva Control Center. Această unealtă permite administrarea și configurarea într-un mod foarte facil și intuitiv a majorității parților importante ale sistemului de operare.

Drept urmare, toate acestea fac din Mandriva Linux o distributie stabilă, centrată în jurul ideii de ușurință în utilizare și destinată tuturor utilizatorilor de orice nivel: începători sau avansaţi.

De acum instalarea programelor noi este efectiv “floare la ureche” sau “o joacă de copii”. Tot ceea ce trebuie să facem este să deschidem următoarele: Menu (Meniu) / Install & Remove Software şi după ce introducem parola de root, se va deschide fereastra următoare:

Pentru a găsi programul dorit, scriem numele acestuia în căsuţa din stânga butonului Find (căutare). Aplicaţiile sunt sortate după destinaţia lor: grafică, jocuri, editoare, etc. Astfel, dacă nu cunoaştem numele unui program, sau ne interesează o aplicaţie care să efectueze o anumită funcţie, putem selecta categoria aferentă. Un alt panou util este panoul cu descrierea pachetelor.

În imaginea de mai sus, în acest panou apare textul Quick Introduction. Conţinutul acestui panou se schimbă când efectuăm clic pe o aplicaţie, în acest fel se afişează o scurtă descriere a aplicaţiei, versiunea acesteia, etc. Dacă nu căutăm o aplicaţie cu interfaţă grafică, ci o librărie de funcţii necesară unui program sau un program ce rulează din consolă, în căsuţa din stânga-sus trebuie să alegem All în loc de Packages with GUI, ca în exemplul de mai sus.

De exemplu, pentru a instala programul de grafică vectorială inkscape, tastăm cuvântul inkscape în căsuţă şi efectuăm clic pe Find (căutare). Rezultatul va fi exact ca în imaginea următoare:

Dacă am găsit ceea ce ne-am dorit, după cum arată exemplul, bifăm căsuţa din stânga aplicaţiei. Acum, în funcţie de ce program instalăm, este foarte posibil să apară o fereastră ca şi cea de mai jos:

Aceste pachete adiţionale se numesc dependinţe şi sunt necesare pentru ca programul nou instalat să funcţioneze. Pentru a le accepta facem clic pe butonul Ok. Mai multe detalii despre dependinţele şi pachetele de programe putem citi un Tutorial urpmi aici. Acum fereastra va fi ca şi cea de mai jos:

Ceea ce s-a schimbat este iconiţa din dreapta programului, o iconiţă în formă de săgeată în jos, care înseamnă că programul va fi descărcat de pe internet şi instalat. Pentru a finaliza instalarea efectuăm clic pe Apply iar Administratorul de programe va descărca şi instala automat programul sau programele selectate.

Reţineţi că putem bifa mai multe programe odată şi mai apoi să efectuăm clic pe Apply. În acest fel facem economie de timp, şi putem vedea cât spaţiu vor ocupa toate programele ce dorim să le instalăm în total. Acest detaliu este afişat în partea “centru-jos“, în stânga butonului Apply. Vă doresc mult succes în instalarea aplicaţiilor cu MCC (Mandriva Control Center). Sursa: Mandriva Users România-Ghid Mandriva Linux.

Configurarea mediilor de descărcare – Mandriva Linux

YO9FAH — Thu, 18 Feb 2010 20:11:06 +0000

Instalarea aplicaţiilor suplimentare în Mandriva 2009 este foarte uşoară. În primul rând ce trebuie să faceţi este să configuraţi mediile sau “repository” de unde Mandriva Linux va descărca în mod automat orice program aveţi nevoie. Pentru setarea mediilor mai jos voi prezenta două metode.

Prima metodă este să introducem în consolă, ca root cu comanda su, trei comenzi. Avantajul acestei metode este simplitatea operaţiilor. Singurul dezavantaj este faptul că se poate întâmpla ca la momentul executării comenzilor, serverele selectate să nu fie disponibile datorită unor probleme tehnice. În cazul acesta este recomandat să utilizăm “A doua metodă“, prin care se pot selecta alte servere. Aşadar comenzile sunt următoarele:

#urpmi.removemedia -a
#urpmi.addmedia –distrib

http://ftp.iasi.roedu.net/mirrors/ftp.mandrake.com/official/2009.1/i586

#urpmi.addmedia –distrib
ftp://ftp.free.fr/pub/Distributions_Linux/plf/mandriva/cfg/2009.1/i586

Prima comandă şterge mediile de pe DVD, ele nemaifiind actuale odată cu adăugarea mediilor de pe internet, iar celelalte două adaugă noile medii. În continuarea articolului vom învăţa şi cum trebuie introduse aceste medii în consolă.

A doua metodă constă în alegerea manuală a comenzilor de care avem nevoie. Pentru aceasta vom porni navigatorul de Internet, care în Mandriva 2009 este browser-ul Mozilla Firefox. Îl găsiţi în bara QuickLaunch: După ce porniţi navigatorul veţi avea o fereastră destul de asemănătoare cu browser-ul Internet Explorer sau Opera. Dacă aţi folosit browser-ul Firefox şi în alt sistem de operare cu siguranţă vă veţi simţi ca acasă. După cum spuneam, introduceţi în browser-ul Firefox următoarea adresă:

http://easyurpmi.zarb.org/

după care vă va apărea pagina “easyurpmi“:

Ceea ce aveţi de făcut este să alegeţi: “Switch to manual mirror selection“, apoi Version: 2009.1, Architecture: i586. Acum daţi clic pe Continue și veți vedea pagina ca în poza de mai sus. Arhitectura sau “Architecture” reprezintă tipul procesorului. În prezent există procesoare de 32 şi 64 biţi. Dar, deşi puteţi avea procesor de 64 de biţi, dacă aţi instalat Mandriva pe 32 biţi arhitectura corectă este i586, dacă aţi instalat Mandriva pe 64 de biţi, arhitectura corectă este x86_64. Dacă nu ştiţi ce versiune aţi descărcat uitaţi-vă la numele fişierului iso descărcat şi căutaţi numele uneia dintre aceste arhitecturi, respectiv i586 sau x86_64. În fereastra care apare, se pot selecta cele două Mirror-uri din România, recomandate datorită vitezelor mai bune de transfer. Pentru versiunea 2009.1, se poate alege la Official:

ftp://ftp.iasi.roedu.net sau ftp://ftp.surfnet.nl

sau la PLF:

ftp://gts.lug.ro sau ftp://ftp.mandrivausers.ro

După aceea daţi clic pe butonul Refresh commands, iar în căsuţa gri de deasupra, la Advanced vor apărea două comenzi, similare celor de care am discutat la “Prima metodă“, şi de care veţi avea nevoie mai departe:

urpmi.addmedia –distrib
ftp://ftp.iasi.roedu.net/mirrors/ftp.mandrake.com/official/2009.1/i586
urpmi.addmedia –distrib ftp://ftp.gts.lug.ro/plf/mandriva/cfg/2009.1/i586

sau:

urpmi.addmedia –distrib
ftp://ftp.surfnet.nl/pub/os/Linux/distr/Mandrivalinux/official/2009.1/i586
urpmi.addmedia –distrib
ftp://ftp.mandrivausers.ro/pub/plf/mandriva/cfg/2009.1/i586

Selectaţi cu mouse-ul tot textul ce se află în dreptunghiul gri, şi din meniul Edit alegeţi Copy. Ceea ce trebuie să faceţi mai departe este să deschideţi o consolă. Aceasta este ca prompt-ul MS-DOS din Windows. Pentru a deschide consola apăsaţi simultan tastele Alt+F2 şi se va deschide următoarea fereastră:

Introduceţi exact textul konsole cum arată imaginea de mai sus şi tastaţi Enter sau daţi clic pe Run, sau ca metodă alternativă de a deschide consola mai este şi acesta: Menu (Meniu) / Tools (Unelte) / Konsole Terminal (Consolă). În principiu oricare din metodele pe care le veți alege, consecința va fi aceiași, adică: se va deschide fereastra următoare:

În această fereastră scrieţi comanda su şi tastaţi Enter. Va apărea cuvântul Password. Aici introduceţi parola de root, despre care am vorbit în timpul instalării, şi tastaţi Enter.

Notă: La tastarea parolei, în consolă nu va fi vizibil nici un caracter, nici chiar ascuns sub formă de “steluţă” ! Totuşi, înainte de-a face alte operaţii trebuie să daţi comanda următoare, dacă nu aţi făcut-o deja urmând “Prima metodă“:

#urpmi.removemedia -a

Acum tastaţi cele două comenzi (de la “Prima metodă” sau de la “A doua metodă“) sau dacă le-aţi salvat în Clipboard (cu Edit şi Copy) apăsaţi simultan tastele Shift+Insert (tasta Insert este de regulă deasupra tastei Delete), sau cu ajutorul mouse-ului prin “Clic Dreapta şi Paste”.

În acest moment vor începe să apară nişte mesaje. Viteza acestor mesaje depinde de viteza conexiunii internet de care dispuneţi. Când aveţi impresia că derularea s-a oprit tastați Enter, până când vedeți din nou prompt-ul.

În acest moment configurarea mediilor de descărcare s-a terminat. Acum puteţi închide consola cu butonul “x” din dreapta-sus a ferestrei. Vă doresc mult succes în configurarea mediilor. Sursa: Mandriva Users România-Ghid Mandriva Linux.

Tips end Tricks – Mandriva Linux

YO9FAH — Mon, 15 Feb 2010 12:12:43 +0000

Mandriva Linux are ca package manager “urpmi”, care este unul dintre cele mai performante și ușor de folosit package manager existente.

De asemenea încă o unealta specifică distribuţiei Mandriva Linux este şi Mandriva Control Center sau prescurtat MCC. Aceasta unealtă ne permite administrarea și configurarea într-un mod foarte facil și intuitiv a majorității părților importante ale sistemului de operare Mandriva Linux.

Toate acestea fac din Mandriva Linux o distribuție stabilă, centrată în jurul ideii de ușurință în utilizare și destinată tuturor utilizatorilor de orice nivel, fie ei începători sau profesioniști. Dar despre toate acestea vom afla mult mai multe amănunte, cu ocazia următoarelor postări ale mele.

Să vedem în cele ce urmează, cum putem vizualiza conținutul unui fișier ISO din terminal, cum putem restaura bootloader-ul GRUB, cum putem efectua un reboot rapid sau să eliberăm din memoria RAM, cum să efectuăm o căutare rapidă din consolă sau o captură video a ecranului, cum să actualizăm sistemul dintr-o singură comandă, cum rezolvăm o problemă de sunet sau ce este acela un swappiness.

Vizualizarea conţinutului unui fişier ISO din terminal

Pentru a vedea pe scurt ce conţine un fişier ISO putem utiliza următoarea comandă:

isoinfo -d -i nume.iso |more

această comandă ne va da detalii despre numele volumului, copyright, partiţia de boot, etc.

isoinfo -l -i nume.iso |more

această comandă ne va afişa conţinutul fişierului ISO.

Restaurarea bootloader-ului GRUB după Windows re/install

În momentul în care instalăm sau reinstalăm Windows după instalarea distribuţiei Mandriva Linux se şterge bootloaderul din Master Boot Record sau MBR. Pentru a-l restaura putem folosi următoarea modalitate:

1. Introducem DVD-ul Mandriva Free în unitate şi repornim calculatorul. La bootare (a se vedea instalarea distribuţiei Mandriva Linux) alegeţi Rescue system, apoi din meniul ce apare selectăm Reinstall Bootloader.
2. Repornim sistemul şi scoatem CD-ul Mandriva din unitate.

O altă metodă în cazul în care nu avem la îndemână DVD-ul de instalare procedăm astfel:

- avem nevoie de un Live CD cu o distribuţie GNU/Linux, de exemplu: Mandriva Linux One, Knoppix, Kanotix, Slax sau Nimblex, deci o distribuție Linux românească.

Boot-ăm cu Live CD-ul, apoi deschidem un terminal sau o konsolă cu drepturi de root. Acum trebuie să aflăm care partiţie este cea root, utilizând comanda:

# fdisk -l /dev/sda

Presupunem că aceasta este prima partiţie logică din partiţia extinsă, adică sda5, sau mai exact /dev/sda5. Montăm această partiţie, pentru a o putea accesa, cu comanda:

# mkdir /mnt/sda5 && mount /dev/sda5 /mnt/sda5

Schimbăm rădăcina sistemului de fişiere pentru procesul curent, cu ajutorul comenzii:

# chroot /mnt/sda5

Reinstalăm bootloaderul GRUB sau LILO, astfel: pentru GRUB, folosind comanda:

# /sbin/grub-install /dev/sda

iar pentru LILO, utilizând comanda:

# /sbin/lilo

Acum dăm Restart şi totul ar trebui să fie în regulă, dacă nimic nu s-a greşit !

Reboot rapid
O metodă mai rapidă şi mai sigură de a face reboot când calculatorul se blochează este următoarea:
1. Apăsăm simultan tastele Alt+SysRq+B, tasta SysRq fiind tasta Print Screen, rezultatul va fi că toate procesele se vor închide şi sistemul va reboota în maxim 2-3 secunde.

Eliberare de memorie RAM
După o utilizare îndelungată, pentru a mai elibera din memoria RAM, se poate folosi comanda sync, care practic pune pe Hard Disk datele care nu sunt considerate actuale.

Căutare rapidă din consolă
Pentru aceasta avem o comandă foarte folositoare: locate. Pentru a o folosi deschidem o consolă, şi ne log-ăm ca root şi rulăm comanda următoare:

#updatedb

Această comandă va actualiza indexul fişierelor existente în sistem. Apoi, după ce updatedb a terminat de actualizat indexul, folosim comanda locate, bineînţeles ca utilizator normal, astfel:

$locate inkscape

unde inkscape este numele fişierului/aplicaţiei ce dorim să o găsim.

Swappiness
În kernelul Linux există un parametru numit swappiness care permite utilizatorilor să ajusteze swap-ul sistemului. Acest parametru poate lua valori între 0 şi 100. Pe scurt, valorile mari conduc la mai multă swapp-are din RAM pe partiţia swap, iar valorile mici vor face ca aplicaţiile să fie păstrate în memoria RAM chiar dacă acestea nu sunt utilizate.

ATENŢIE !
Valoarea pentru acest parametru va trebui aleasă cu mare grijă deoarece dacă va fi prea mare sau prea mică va dăuna performanţelor sistemului. Implicit, valoarea setată este 60. Pentru computerele ce au 2GB RAM sau mai mult, modificarea acestei valori în orice fel nu este necesară ! Pentru 1-1,5GB RAM se recomandă o valoare între 20-25 iar pentru 512MB RAM o valoare între 30-35 este potrivită.

Setarea poate fi făcută în mai multe moduri. Putem modifca valoarea temporar, până la următoarea repornire a computerului prin comanda:

#echo 35 > /proc/sys/vm/swappiness

unde 35 este valoarea dorită. Dacă dorim ca modificarea să fie permanentă va trebui să adăugăm următoarea linie în fişisierul /etc/sysctl.conf.

vm.swappiness=35

Probleme de sunet
Dacă întâmpinăm probleme cu sunetul, acesta având un nivel foarte scăzut, sau este inexistent, verificăm întâi setările KMix. Aceasta se poate realiza dând clic pe iconiţa sub formă de difuzor din system tray. Verificăm să nu fie setat pe mute vreunul din canale şi sliderele să nu fie puse la minim.

Captură video a ecranului
Putem să înregistrăm desktop-ul nostru folosind ffmpeg. Aceasta se face din consolă folosind o comandă precum cea de mai jos:

$ ffmpeg -f x11grab -s 1280×800 -r 24 -b 6500 -bt 712k -sameq -i :0.0 ~/out.avi

Parametrii comenzii de mai sus sunt reprezentaţi astfel:

f x11grab aceasta înseamnă că va înregistra desktopul.
s 1280×1024 se specifică rezoluţia dorită. Mai precis dreptunghiul virtual de pe desktop ce va fi înregistrat. Pentru a înregistra întregul desktop, aici va trebui să setaţi rezoluţia folosită. Se pot pune şi rezoluţii mai mici, dreptunghiul virtual se va afla în colţul de stânga sus a ecranului şi va avea dimensiunea specificată.
b 6500 reprezintă bitrate în kilobytes.
bt 712k reprezintă toleranţă la bitrate.
sameq înseamnă să înregistreze în aceeaşi calitate ca şi sursa , deci în cazul nostru desktop-ul. Fără această opţiune se va face compresie iar acest lucru implică să mai citim şi documentaţia ffmpeg pentru setări compresie/calitate.
i 0:0 reprezintă sursa, adică desktopul, adiţional se poate specifica şi o deplasare a dreptunghiului virtual faţă de colţul stânga sus, astfel -i 0:0+50,60 însemnând deplasare cu 50 pixeli pe orizontală şi 60 pe verticală;
~/out.avi este calea unde se va salva fişierul şi numele acestuia.

Actualizarea sistemului dintr-o singură comandă
Putem să ne actualizăm sistemul şi mai uşor decât în metodele descrise anterior. Totuşi, metoda ce va fi prezentată mai jos prezintă un risc de securitate pentru sistemele expuse, servere, etc. deoarece parola de root va fi salvată în format text în folderul utilizatorului în interiorul fişierului bash.rc.

Înainte de toate va trebui să instalăm pachetul expect cu comanda în consolă: urpmi expect. În continuare, pentru a defini o comandă mdvup pentru userul actual modificăm fişierul .bashrc din folderul home al userului adăugând următoarele în sectiunea “# User specific aliases and functions“:

mdvup ()
{
urpmi.update -a
/usr/bin/expect -c ‘spawn su -l -c “urpmi –auto-select”;expect “?
*assword*”;send — “Parola_ROOT”;send — “\r”;interact’
}

Evident, în exemplul de mai sus trebuie înlocuit Parola_ROOT cu parola efectivă root de pe sistemul respectiv.

Testaţi prin a deschide o nouă consolă cu userul pentru care aţi făcut modificarea şi rulaţi pur şi simplu comanda mdvup. Vă doresc mult succes. Sursa: Mandriva Users România-Ghid Mandriva Linux.

Efectele 3D, KDE4, KWin și Compiz Fusion – Mandriva Linux

YO9FAH — Sat, 13 Feb 2010 17:23:32 +0000

ATENȚIE:
Înainte de a vă apuca de instalarea acestor efecte 3D, NU este recomandată instalarea Compiz sau activarea KWin pe sisteme slabe din punct de vedere hardware, este posibil ca performanţele sistemului să scadă drastic !

KDE4 și Kwin
KDE4 se dorește a fi un Desktop Environment adaptat la nevoile utilizatorului modern, orientat spre ergonomie și flexibilitate. Partea din KDE4 care se ocupă de spațiul de lucru interactiv poartă numele de Plasma. Aceasta se concentrează pe efectele grafice și ergonomie în utilizare. Filosofia Plasma este că nu se mai face distincție între panel-uri precum taskbar sau system tray, meniu și iconițele de pe desktop și widget-uri. Ele sunt create și tratate în același mod de Plasma. Desktopul poate fi configurat astfel după nevoile utilizatorului foarte ușor.

Având instalat ca Desktop Environment KDE4 aveți avantajul de a beneficia de efectele 3D similare Compiz Fusion, KDE având inclus KWin care oferă aceste efecte 3D. De asemenea consumul de resurse este mai redus față de Compiz Fusion. Înainte de a activa aceste efecte trebuie făcute câteva pregătiri. Acestea
constă în conectarea la internet, adăugarea mediilor şi instalarea driverului plăcii video, toate acestea fiind redate mai sus.

Astfel, pentru activarea efectelor 3D în KDE4 deschideţi orice fereastră și dați click dreapta pe bara de sus apoi alegeți din meniu Configure Window Behaviour. O altă cale de a ajunge la panoul de setări al efectelor 3D este să navigați în meniu la Tools/System Tools/Configure Your Desktop, iar în fereastra ce apare dați clic pe Desktop.

Acum în acea fereastră selectați din coloana din stânga Desktop Effects și în tabul General dați clic pe Enable Desktop Effects. Diversele efecte 3D pot fi activate și configurate accesând tabul All Effects. La final dați clic pe Apply, va apărea un mesaj de confirmare a setărilor, dacă totul funcționează corect dați clic pe Accept Configuration iar mai apoi revenind la fereastra de configurare a efectelor 3D dați Ok. Dacă însă întâmpinați probleme dați click pe Return to Previous Configuration sau dacă desktopul a ”înghețat” așteptați 12 secunde și va reveni automat la setările anterioare.

Compiz Fusion
Înainte de a instala Compiz trebuie făcute câteva pregătiri. Acestea constă în conectarea la internet, adăugarea mediilor şi instalarea driverului plăcii video, toate acestea fiind redate mai sus. Deschideţi Mandriva Control Center cu clic pe Meniu/Tools/System Tools/Configure your Computer. Introduceţi parola de root şi navigaţi la Hardware/Configure 3D Desktop Effects. Va apărea un mesaj care vă informează că pachetul mesa-demos trebuie instalat. Daţi Ok şi pachetul se va instala. Acum va apărea un meniu precum în imaginea de mai jos:

Bifaţi Compiz Fusion. Acum daţi OK pentru a se instala pachetele necesare funcţionării Compiz. La final veţi fi rugat să reporniţi interfaţa grafică pentru a putea folosi Compiz. Efectuăm clic pe Leave/Log Out iar mai apoi logaţi-vă cu userul dvs. Bucuraţi-vă de noul dvs. desktop 3D ! Sursa: Mandriva Users România-Ghid Mandriva Linux.

Scurtături din tastatură sau hotkeys în Linux

YO9FAH — Sat, 13 Feb 2010 11:57:53 +0000

Câteva scurtături din tastatură sau hotkeys, pot fi foarte utile începătorilor în Linux mai ales la primul contact cu acest sistem de operare.

Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, nu am să fac pentru început descrieri pompoase ale diferitelor componente ale calculatorului personal, respectiv ale unităţii centrale, tastaturii, mouse-lui, etc. … avem destul timp și pentru acest lucru, la fel ca și pentru multe altele cum ar fi spre exemplu multitudinea de comenzi ale unui sistem de operare, fie el Windows sau Linux.

Mai jos vă sunt prezentate o mică parte dintre multiplele comenzi utile din tastatură pe care le puteţi utiliza atunci când vă loviți de sistemul de operare Linux:

CTRL+”plus” = Creşte dimensiunea fontului folosit în Firefox.
CTRL+”minus” = Scade dimensiunea fontului folosit în Firefox.
CTRL+ALT+BACKSPACE = Închide serverul X şi îl restartează.
CTRL+ALT+”plus” = Creşte rezoluţia ecranului (serverul X)
CTRL+ALT+”minus” = Scade rezoluţia ecranului (serverul X)
ALT+TAB = Schimbă între ele aplicaţiile pornite (la fel ca și în Windows)

Aceste acţiuni de mai jos sunt similare cu cele din Windows XP:

CTRL+C = Copy
CTRL+X = Cut
CTRL+V = Paste
CTRL+Z = Undo
CTRL+Y = Redo
CTRL+N = New
CTRL+S = Save
CTRL+A = Select All
CTRL+ESC = se porneşte aplicaţia Ksystem Guard în KDE, aplicaţie similară cu Task Manager din Windows (se pornește în Windows la apăsarea combinaţiei de taste Ctrl+Alt+Del)

Deocamdată numai atât pentru început, asta din simplul motiv de a nu speria utilizatorul începător cu prea multe comenzi la început de drum. În următoarele postări vom mai afla și alte comenzi cu mult mai utile și cu mult mai interesante. Sursa: Mandriva Users România-Ghid Mandriva Linux.