Byte, Kilobyte, Megabytes, Gigabytes, Terabytes: acești termeni sunt de obicei folosiți în lumea de calcul pentru a descrie spațiul de pe disc sau spațiu de stocare de date precum și a memoriei de sistem.

De exemplu dacă doar cu câțiva ani în urmă puteam descrie spațiu pe hard-disk folosind Megabytes pe termen lung, astăzi, Gigabytes este termenul cel mai frecvent, acesta fiind utilizat pentru a descrie dimensiunea de pe un hard-disk.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, atunci când ne vom referi la Terabyte, acesta deja va fi un termen foarte comun și foarte uzual.

Dar ce sunt toate acestea, pentru că după cum se poate observa, pe măsură ce avansăm sau intrăm în detalii, parcă totul devine foarte confuz, deoarece există cel puțin trei definiții acceptate ale fiecărui termen în parte, astfel:

1. Conform Dicţionarului IBM de calcul, atunci când utilizăm pentru a descrie capacitatea de stocare de pe un disc, un megabyte este de 1.000.000 octeți, în notaţie zecimală, iar atunci când termenul megabyte este folosit pentru depozitări reale şi/sau virtuale, volumul de canal, doi la puterea 20 sau 1048576 de octeți, este completarea corespunzătoare.

2. Potrivit Microsoft Press Computer Dictionary, un megabyte înseamnă 1000000 bytes sau 1048576 bytes.

3. Potrivit lui Eric S. Raymond în The New Hacker’s Dictionary, un megabyte este întotdeauna 1048576 octeţi, bazându-se pe argumentul că bytes ar trebui să fie calculat în mod natural, puterii lui doi.

Atenție ! Mai sus, este folosit cuvântul Hacher ! NU confundați un Hacher (Richard Stallman este considerat un Hacker și părintele mișcării pentru software liber) cu acel pasionat al informaticii care se ocupă în special cu “spargerea” codurilor unor sisteme informatice.

Este necesară și aici, o definire foarte clară a termenilor “Hacker” și “Cracker“.

Atunci când se face referire la un megabyte, adică spațiul de stocare de pe disc, producătorii de hard-disk-uri folosesc un standard specific și anume că, un megabyte este de 1.000.000 bytes.

Acest lucru înseamnă că atunci când ne vom cumpăra un hard-disk de 80 Gigabyte, vom avea un total de 80 miliarde de octeți de stocare disponibil.

Acest lucru devine și mai confuz, deoarece M.S. Windows utilizează regula de 1048576 byte, astfel încât atunci când te uiți la proprietățile de pe unitatea drive-ului din M.S. Windows de 80 Gigabyte, acesta va raporta o capacitate de 74.56 GB, iar o unitate de 250 Gigabyte va avea doar 232 de Gigabytes, spațiu de stocare disponibil.

Cu aceste trei definiții acceptate, cu siguranță că vor exista întotdeauna unele confuzii, așa că vom încerca să simplificăm un pic aceste definiții.

Ca să fie corect, folosind alte standarde acceptabile, 1.000 poate fi înlocuit cu 1.024, ambele standarde fiind corecte în funcție de tipul de stocare la care se face referire.

Aceasta este o metodă de calcul pentru a descrie spațiul de stocare pe disc, ceva mai simplă și se bazează pe Dicționarul IBM.

Pentru a converti Bytes în Kilobytes, în Megabytes, în Gigabytes și invers, dați clic pe imaginea de mai jos:

Bit: Un Bit este cea mai mică unitate de date pe care un computer o utilizează, iar acesta poate fi utilizat pentru a reprezenta două stări de informații, cum ar fi de exemplu Da sau Nu.

Byte: un octet este egal cu 8 biți. Un octet poate reprezenta 256 de stări de informații, de exemplu numere sau o combinație de cifre și litere. 1 Byte ar putea fi egal cu un caracter. 10 Bytes ar putea fi egal cu un cuvânt, iar 100 Bytes va fi egal cu un paragraf mediu.

Kilobyte: Un Kilobyte este de aproximativ 1.000 de Bytes, de fapt 1024 Bytes, în funcție de definiția utilizată, iar 1 Kilobyte ar putea fi egal cu acest alineat pe care îl citiți acum, în timp ce 100 Kilobytes va fi egal cu o pagină întreagă.

Restul definițiilor: Megabyte, Gigabyte, Terabyte, Petabyte, Exabyte, Zettabyte, Yottabyte, Brontobyte și Geopbyte, le găsiți pe sit-ul What’s a Byte, care este și sursa acestui articol.

UnitConversion este o altă resursă de conversie, complet gratuită și cu ajutorul căreia putem converti aproape totul. Enjoy Yourself !

Related posts:

1. Mouse-ul și funcțiile lui
2. Bara de lucru sau taskbar
3. Logging on-Deschiderea sesiunii de lucru Windows XP

După cum spuneam, o activitate organizată presupune lucrul cu fişiere şi directoare (foldere). Pentru aceasta sistemul de operare Microsoft Windows a pus la dispoziţie un utilitar (program) denumit Windows Explorer, cu ajutorul căruia putem gestiona mai uşor aceste elemente.

Astfel vom putea crea, şterge, denumi şi redenumi, copia, muta şi … multe alte lucruri care ne vor face viaţa mai uşoară.

Lansarea în execuţie a acestuia se face ori prin Start – All Programs – Accessories – Windows Explorer ori prin click dreapta pe Start – Explore.

Aşa cum ne-am obişnuit totul porneşte de la prezentarea interfeţei cu utilizatorul: 1. Bara de nume, 2. Bara de meniuri, 3. Bara de instrumente, 4. Bara de adresă (sau calea cum se ajunge la un anumit director/dosar.

După cum se observă există două suprafeţe de lucru: 5. pentru structura de directoare, 6. pentru conţinutul elementului selectat (director sau partiţie hard-disk). Structura de directoare conţine astfel numai directoare, iar zona de conţinut poate avea atât directoare cât şi fişiere.

Crearea unui director

Sunt mai multe modalități de creare a unui director. Dar, pentru început, să stabilim datele problemei: “să se facă un director cu numele în My Documents-ul utilizatorului”. Asta înseamnă că în primul rând vom selecta My Documents din Windows Explorer (acesta se va găsi întotdeauna în partea din stânga sus sub icoana Desktop) apoi vom apela din meniu File, New, Folder. În urma acestei acțiuni a rezultat un director cu nume generic unde trebuie doar să tastați noul nume, adică așa:

Ceea ce se observă pe ecran, adică directorul cu denumirea New Folder (denumire dată implicit de către sistem, deoarece un director nu poate exista fără denumire), iar faptul că zona este selectată (culoare albastră), şi dacă observaţi cu un cursor la final, atunci nu vă rămâne decât să tastaţi ce nume doriţi. Validarea introducerii numelui se face fie prin tasta Enter, fie printr-un click de mouse în exterior.
O altă modalitate (mai rapidă) este cea dată de click dreapta (vezi animația următoare).

Dublu click pe director vă va arăta conţinutul acestuia. Calea către acest director o regăsim în bara de adresă:

Odată intraţi în director puteţi realiza aici o structură de directoare – directorul respectiv devenind automat părinte (vezi Fişiere şi Directoare).

Selecţii

O altă problemă legată de lucrul cu fişiere şi directoare este legată de selecţie. De multe ori dorim să realizăm o selecţie a mai multor fişiere: toate, de la până la, sau la întâmplare.

• pentru o selecţie multiplă puteţi folosi mouse-ul, printr-un click în exteriorul listei de fişiere, puţin mai jos de ea, apoi ţinând apăsat butonul deplasaţi-vă pe diagonală către primul fişier;
• în situaţia în care numărul de fişiere este foarte mare puteţi folosi combinaţia de taste CTRL + A sau Edit – Select All

• pentru o selecţie de la documentul 3 la documentul 8 – de exemplu –, puteţi folosi concomitent mouse-ul şi tastatura, respectiv tasta SHIFT;
• selectaţi cu mouse-ul primul/ultimul fişier apoi apăsaţi tasta SHIFT înainte de a selecta ultimul/primul fişier

• pentru o selecţie numai a anumitor fişiere neadiacente, puteţi folosi concomitent mouse-ul şi tastatura, respectiv tasta CTRL;
• având tasta CTRL apăsată, selectaţi cu mouse-ul primul fişier apoi următoarele.

Ce putem să facem cu un fişier/director odată ce este selectat ?

În activitatea de zi cu zi, nu se pune problema numai de a realiza un fişier ci şi de a putea opera asupra lui prin:

Copiere

Ideea de copiere presupune prezenţa a două elemente: sursa şi destinaţia. Astfel, se pune problema copierii unui fişier “prezentare” dintr-o locaţie, de exemplu, directorul (SURSA), într-un alt director, (DESTINAŢIA). Pentru exemplificare am folosit o altă interfaţă de Windows Explorer mai sugestivă.

Pentru aceasta:

• se va selecta sursa, adică fişierul “prezentare” din directorul ;
• se va acţiona asupra lui printr-o comandă de copiere (Edit – Copy sau prin combinaţia de taste CTRL+C);
• se va alege destinaţia adică directorul ;
• deoarece elementele copiate se duc într-o zonă tampon numită Clipboard, trebuie acţionat pentru aducerea acestora la destinaţie printr-o comandă numită Paste (Lipire), ce se realizează fie din meniu Edit – Paste, fie din tastatură CTRL+V.

Mutare

În acelaşi mod se acţionează şi pentru mutare numai că se va folosi comanda Cut şi nu Copy pentru aceasta.

Ştergere

Pentru ştergere se selectează fişierul/directorul şi se apasă tasta Delete de pe tastatură. Pe ecran va apărea un mesaj de avertizare pe care trebuie să-l validaţi cu Da/Yes sau Nu/No:

Redenumire

Pentru redenumire, apăsaţi butonul din dreapta al mouse-ului (se mai numeşte click-dreapta) care va afişa câteva posibilităţi de acţiune asupra fişierului. Alegeţi opţiunea “Rename”. Ce vă rămâne de făcut este să tastaţi noul nume.

Salvare pe dischetă

Pentru salvarea pe dischetă (nu ştiu cine mai foloseşte, dar nu se ştie niciodată), faceţi click-dreapta la mouse, alegeţi opţiunea “Send To”, Floppy.

Ceea ce urmează este acțiunea de copiere.

Observaţii:

Dacă nu aveţi introdusă o dischetă în unitate vă va apărea următorul mesaj:

Deoarece capacitatea unei dischete este de doar 1.44 MB, în cazul în care fişierul pe care dvs. vreţi să-l puneţi pe dischetă este mai mare, vă va apărea următorul mesaj:

Dacă fişierul pe care vreţi să-l puneţi pe dischetă există acolo deja aveţi două variante: 1. este identic deci nu este necesară o rescriere sau 2. fişierul are o capacitate diferită (mai mare sau mai mică) şi atunci trebuie să vă adptaţi situaţiei:

Arhivarea

Pentru arhivarea (acțiune necesară atât în vederea stocării/transportului cât și a păstrării pe o perioadă nedeterminată cu o economie de spațiu ocupat) unei informaţii (fişier, director), faceţi click-dreapta la mouse, alegeţi opţiunea “Send To”, Compressed (zipped) Folder.

Directorul pe care vrem să-l arhivăm (Test) are o capacitate iniţială de 8,9 MB. După arhivare fişierul test.zip a devenit 4,46 MB.
înainte de arhivare:

și după arhivare:

Pe data viitoare …

Related posts:

1. Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor
2. Meniul de Start Windows XP
3. System Restore

Continuare la materialul despre interfața grafică cu utilizatorul, de fapt a utilizării sistemului de operare Windows XP, o să regăsiți în continuare partea de fişiere şi directoare (foldere).

Nu se poate concepe utilizarea unui sistem de operare, a unui calculator, fără să avem aceste cunoștințe de bază.

Sper că am făcut partea de introducere, așa că să trecem la treabă …

Ce sunt directoarele/dosarele(folders) ?

Obiect virtual folosit pentru stocarea și ordonarea datelor, a fișierelor. Se caracterizează prin nume, 8 caractere până la sistemul de operare Windows 95 (de atunci denumirea de director a fost înlocuită cu cea de folder) când această limita a fost dusă către 255 de caractere.

Ce sunt fișierele ?

Structură de informaţii asociate, existentă pe suporturi de stocare, identificabilă după nume și extensie, ceea ce îi permite sistemului de operare să distingă un set de informaţii de altul.

La fel ca și la directoare, până la Windows 95 numele era de până la 8 caractere; odată cu Windows 95 limita a fost dusă către 255 de caractere.

Pentru atribuirea de nume nu cred că aveți nevoie de o detaliere, ceea ce e interesant de menționat este zona de extensie.

Pentru început, putem spune că înainte de Windows 95 limita a fost de 3 caractere iar după se păstrează majoritatea extensiilor anterioare, dar se trece și la peste 3 caractere.

Elementele care ne interesează sunt mărimea fișierului (bytes, Kbytes, Mbytes, Gbytes), tipul fișierului (funcție de conținut putem întâlni fișiere de tip text, sunet, imagine, video, dar și executabile) și locația fișierului (unde este el stocat).

Regulile după care se face numirea, stocarea și organizarea mai poartă numele de sistem de fișiere.

Hai să le luăm pe rând pentru a vedea prin ce se caracterizează fiecare.

Pentru a putea vorbi de mărimea fișierului ar trebui discutat despre partea de bit și byte.
Ceea ce știm este că la o acţionare electrică toate componentele hardware se pun în “mişcare”.

Dar programele cum ajung în calculatoare ? Ele cum sunt “scrise” ?

Calculatorul nu poate gândi în sistemul numerelor zecimale, aşa cum gândeşte omul, ci doar în binar.

Pentru a putea folosi aplicaţiile software, calculatorul transformă codul soft în format binar (un bit = 0 sau 1) adică într-un limbaj pe care o maşină electrică îl poate cunoaşte, el fiind echivalentul unui impuls electric de tip “on”/”off”.

Pentru a putea scrie de la tastatură un program, calculatorul va converti lista de caractere (ASCII – American Standard Code for Information Interchange) în format binar folosind schema următoare:

Vom observa că un caracter are 8 biţi (bits) adică 1 byte; cu alte cuvinte 1 byte reprezintă o singură locaţie de pe tastatură (ex. a = 01000011 = 1 byte).

Mai departe putem deduce că un e-mail ar putea avea 2 Kb, 10 pagini de text 10 Kb, etc. conform tabelului următor.

Aceste lucruri ne vor ajuta şi la înţelegerea capacităţilor de stocare.

Tipul fișierului. Evoluția calculatoarelor aduce cu sine și o evoluție a tipurilor de date.

Astfel, dacă la început, tipul de date prelucrat era alfanumeric (cifre și litere), ulterior a apărut o diversificare a acestor date: sunete, imagini, filme, etc.

În continuare aveți prezentată o listă a trei categorii de fișiere: executabile (necesare lansării în execuție a programelor), grafice (tipurile mai des întâlnite) și office (adică rezultate din utilizarea programelor ce se regăsesc în pachetul Office de la Microsoft).

Numărul tipurilor de fișiere este foarte mare și, teoretic, în continuă creștere, fiecare aplicație nouă având posibilitatea de a-și defini propria extensie.

Locația fișierului. Pentru a cunoaște cu exactitate locația unui fișier ar trebui să știm câte ceva despre suporturile de stocare.

• Unitatea de disketă (FDD) – soluție de stocare removabilă, capacitate 1,4 Mb
• Hard-diskul (HDD) – principalul suport de stocare a datelor, capacitate actuală cerută de piață 500 GB.
• Compact disc (CD) – capacitatea de stocare 700 – 800 MB.
• Digital Versatile Disc (DVD) – capacitatea de stocare: 4,7 GB.
• Memorie flash – cea mai des utilizată din această categorie este USB flash drive (memorie cu interfață USB) – capacitate actuală de până la 256GB.

Această zonă (cea a suporturilor de stocare) este atât de amplă încât o descriere amănunțită ar fi interesantă.

Dacă am vorbit de suporturi de stocare ceea ce ne mai rămâne de făcut este cum se atribuie nivelului fizic și logic (partiții) litere pentru rădăcina sistemului de fișiere.

Mai exact, IBM (în 1967, la primele sale echipamente CP/M) a atribuit pentru accesul la minidisk-uri codificările prin litere “A:” respectiv “B:“.

Astfel, sistemele de operare Microsoft folosesc următorul algoritm de atribuire:

A: – prima unitate de disketă
B: – a doua unitate de discketă (chiar dacă nu avem echipament, litera nu se alocă unui alt suport – pentru că reprezintă un standard)
C: – hard disc-ul sau mai exact prima partiție a hard disc-ului.

Primele trei litere sunt rezervate, următoarele pot fi folosite fie în mod consecutiv, fie aleator pentru următoarele suporturi conectate (fizic și logic).

Atribuirea de litere se face și pentru suporturile puse în comun (share) în rețea (X:).

De exemplu … locația pentru fișierele sistemului de operare este C:\Windows iar pentru aplicațiile instalate (marea lor majoritate) locația este C:\Program Files.

Mai trebuie făcute câteva observații legate de nivelul fizic și cel logic, respectiv despre partiții.

Am să mă folosesc de un exemplu … ați achiziționat un calculator care dispune de o unitate FDD, un HDD de 200 GB și de o unitate DVD. Atribuirea de litere acestor suporturi fizice de stocare se face în felul următor:

FDD (A:) – HDD (C:) – DVD (D:). Pe C: se găsesc sistemul de operare, aplicațiile, datele noastre.

Se pune problema dacă sistemul de operare nu mai poate fi apelat (defect fără posibilitate de reparare) atunci suntem nevoiți să formatăm (pregătirea unui mediu de stocare în vederea folosirii sistemelor de fișiere).

Prin formatare se pierd elementele enumerate mai sus (sistemul de operare, aplicațiile, datele noastre), deci pentru asta suntem nevoiți să pierdem timp și cu transferul de date pe un alt suport. Lucrul acesta se poate rezolva dacă împărțim capacitatea HDD (200GB) în mai multe părți (partiții).

Această împărțire se face la nivel logic și nu fizic.

În cazul nostru să zicem că vom crea trei partiții de 80 GB (System), 60GB (Date), respectiv 60GB (Backup). Atribuirea de litere în condițiile date va fi: FDD (A:) – System (C:) – Date (D:) – Backup (E:) – DVD (F:).

După cum vedeți, mi-am permis ca partițiile să le denumesc pentru o mai bună identificare.

Sfaturi: cereți “prietenului” care vă instalează calculatorul să vă facă și partițiile.

În primul rând va fi ceva mai greu mai târziu, în al doilea rând evitați problema prezentată mai sus.

Oricum, partiționarea ajută în primul rând pentru o mai bună organizare a datelor.

Formatarea presupune și alegerea unei modalități de alocarea a fișierelor (FAT, FAT 32, NTFS) … indicat ar fi folosirea veriantei New Technology File Sistems (NTFS).

Tot la nivel de exemplu, în aceste condiții, locația pentru suportul de curs de Windows XP ar putea fi identificat ca fiind: X:\Suport de curs\Hardware\Imprimante.

Sunt câteva situații privind poziționarea unui director relativ la structură.

Astfel, X: reprezintă directorul rădăcină, Suport de curs este director părinte pentru Hardware, respectiv Software.

Imprimante, respectiv Monitoare, sunt subdirectoare pentru Hardware.

Deci, Hardware are dublă reprezentare atât de director părinte cât și de subdirector.

Această structură de directoare poate fi realizată cu diverse utilitare.

Un astfel de utilitar (program) poate fi și Windows Explorer, cu ajutorul căruia putem gestiona mai uşor aceste elemente.

Astfel, vom putea crea, şterge, denumi şi redenumi, copia, muta şi … dar toate acestea în postarea viitoare.

Related posts:

1. Protecție și securitate în utilizarea calculatoarelor
2. Windows Explorer
3. Auslogics Registry Cleaner – Curățare rapidă registry Windows

Pentru început selectăm opțiunea My Computer din meniul nostru de Start pentru a deschide fereastra My Computer şi încă un buton va apare în bara cu programe active, arătând că fereastra My Computer s-a deschis.

Cele mai multe intrări ale meniului de Start deschid ferestre sau pornesc rularea unor programe atunci când le selectaţi.

Unele opţiuni din meniu produc meniuri adiţionale în care putem face selecţii.

Bara cu programe active ne arată conținutul fiecărei ferestre deschise iar în mod obişnuit, utilizatorul Windows XP poate avea două sau mai multe aplicaţii rulând în acelaşi timp şi fiecare dintre aceste aplicaţii poate să afișeze una sau mai multe ferestre proprii.

Unele aplicaţii deschid o singură fereastră, altele pot deschide ferestre multiple, de exemplu, există procesoare de texte care pot afişa două documente, unul lângă altul, în două ferestre diferite.

În imaginea de mai jos se poate vedea cum arată fereastra My Computer cu toate butoanele de control şi componentele etichetate.

Vom găsi această structură în aproape orice fereastră pe care o vom deschide, precum şi în aplicaţiile pe care le rulăm, cum ar fi de exemplu un program cu baze de date.

Deşi veţi vedea deseori şi alte tipuri de ferestre, cum ar fi spre exemplu căsuţa de dialog, fereastra de mai sus este tipul general de fereastră cu care noi vom lucra.

Fereastra voastră My Computer, împreună cu celelalte ferestre cu care veţi lucra, poate diferi puţin de aspectul general din imaginea de mai jos, în funcţie de configuraţia sistemului vostru de operare.

Aproape orice fereastră conţine aceste controale sau o submulţime a lor, putem avea una sau mai multe ferestre pe ecran, unele suprapunându-se peste altele, unele acoperindu-le complet pe celelalte şi uneori putem vedea ferestre una lângă alta sau una deasupra celeilalte.

Related posts:

1. Meniul de Start Windows XP
2. Comenzi Windows
3. Actualizarea sistemului de operare Mandriva Linux

Yahoo! Messenger este un client de mesagerie instantă în timp real dezvoltat de compania americană Yahoo!. Yahoo! Messenger este unul din cele mai populare softuri de chat și interacționare socială pe internet, el putând fi descărcat gratuit, iar utilizatorii putând folosi un singur Yahoo! ID pentru toate serviciile companiei.

Pe lângă faptul că utilizatorii pot purta conversații în timp real, acest program oferă și un mediu interactiv plăcut, utilizatorii putând alege dintr-o multitudine de interfețe grafice, avatare, jocuri ori mesaje de disponibilitate configurabile și chiar iconuri cu stări sufletești și mesaje în limbi străine.

Nu este o noutate utilitarul Ad Banner Remover Plus pentru eliminarea reclamelor de la Yahoo! Messenger, noutatea constă în faptul că autorul acestuia a actualizat utilitarul pentru versiunea de Yahoo! Messenger – 11.5.0.155.

Pentru cei ce folosesc clientul de mesagerie instantă în timp real dezvoltat de compania americană Yahoo, respectiv Yahoo! Messenger 11, pot utiliza un utilitar care este actualizat periodic de autorul lui respectiv “tim2679“, având drept scop, eliminarea reclamelor de la Yahoo Messenger, care de foarte multe ori sunt foarte supărătoare sau chiar enervante.

Download Ad Banner Remover Plus de aici. Versiunea este compatibilă cu Yahoo Messenger 11.5.0.155.

Dacă aveți probleme cu conexiunea la internet, se poate instala Yahoo! Messenger 10 versiunea stand – alone, de pe Softpedia.

Pentru o reuşită de 100 % a utilitarului Ad Banner Remover Plus, vă recomand următoarele variante:

1. Închideţi mai întâi Yahoo Messenger și restartaţi calculatorul personal pentru a fi siguri că nu aveţi procese Yahoo Messenger active.

2. Pentru cei care utilizaţi Windows 7 este recomandat să rulaţi utilitarul Ad Banner Remover Plus cu drepturi de “Administrator” (Run as Administrator) !

3. Aruncați un ochi și aici ca să știți cum trebuie instalat Yahoo Messenger.

Related posts:

1. Cum instalăm Yahoo! Messenger
2. Pidgin Instalare Emoticons Yahoo
3. Pidgin 2.6.3 Update

O interfață grafică (engleză Graphical User Interface, prescurtat GUI, pronunţat în două silabe: “gu-i“) este o interfaţă grafică situată între utilizator şi dispozitive electronice cum ar fi computere, dispozitive hand-held (playere MP3, playere media portabile, dispozitive de jucat), aparate electrocasnice şi unele echipamente de birou.

Pentru a prezenta toate informațiile și acțiunile disponibile, un GUI oferă pictograme și indicatori vizuali, în contrast cu interfețele bazate pe text, care oferă nume de comenzi care trebuie tastate, sau navigația text.

Termenul GUI este legat istoric de ecranele bidimensionale cu rezoluția capabilă să afișeze informații de toate genurile, în tradiţia cercetărilor în domeniul informaticii de la Xerox Palo Alto Research Centre (Centrul de Cercetare Palo Alto al companiei Xerox), prescurtat “PARC“.

Înainte de asta, termenul GUI a fost aplicabil unor tipuri de interfețe de înaltă rezoluție diferite, specifice unui domeniu anume, cum ar fi jocurile video, sau care nu sunt limitate la ecranele plate, ci se pot juca şi pe ecrane volumetrice.

Principalele elemente care ne ajută în folosirea calculatorului, respectiv a sistemului de operare sunt date de interfața grafică cu utilizatorul (Graphical user interface).

Comparativ cu o interfață bazată pe linie de comandă – text (vezi imaginea anterioară), interfața grafică ajută utilizatorul în comunicarea cu elemente software (sistemul de operare, aplicații), dar și hardware (ex. imprimante). Principalele componente ale GUI: butoane, ferestre, meniuri, pictograme.

1. Desktop – Suprafața de lucru a sistemului de operare
2. Butonul Start – Acces rapid la diverse zone de activitate (Start menu)
3. Fereastră – în cazul nostru fereastra aplicației Calculator
4. Taskbar – Bara de activități (se observă aplicația Calculator)
5. Icons (Pictograme) – modalitate de accesare și identificare rapidă a unei aplicații
6. Zona de notificare (ceas, antivirus, difuzor, imprimantă)

Despre modul în care arată și mai ales cum se lucrează cu Desktop-ul sau suprafața de lucru a sistemului de operare vom discuta în materialele următoare.

Accesarea butonului Start permite:

1. Acces rapid (Internet Explorer, Outlook)
2. Programe accesate mai des (imaginea arată programele oferite implicit)
3. Zone de acces dedicat (o vom discuta mai târziu)
4. Zona de configurare a sistemului de operare
5. Utilitare (căutare, ajutor și suport, lansare rapidă)
6. Accesul la programele instalate pe calculatorul nostru
7. Închiderea calculatorului sau părăsire sesiunii de lucru (sau comutarea între sesiuni de lucru)

Lansarea în execuție a unui program. Spuneam mai sus că putem avea acces la programele instalate pe calculatorul nostru apelând “All Programs”. În imaginea de mai jos este descris modul de accesare a aplicației de editare de text Microsoft Office Word 2003.

Run… sau lansarea în execuție a unui program… bineînțeles dacă știm cum se numește acesta… în imaginea următoare este vorba de Microsoft Office Word 2003. Despre tipurile, denumirea și caracteriticile fișierelor pe care le putem folosi, în materialele următoare.

Help and Support sau cum putem să aflăm câteva informații utile direct din sistemul de operare. Deoarece sistemul de operare este în limba engleză, normal că și zona de “Ajutor” este tot în engleză. Odată ce ai apelat zona de Help and Support poți naviga printre sugestiile de informații furnizate de producător (1) sau să încerci o interogare (2) a bazei de date cu informații.

De exemplu, vreau să  aflu informații despre modem.

Search sau cum putem căuta un fişier pe calculator. Dacă tot vorbeam de Microsoft Office Word 2003, care are drept fișier executabil winword.exe, hai să vedem modul de folosire a modulului de căutare.

Zone de acces dedicat.
Fiecare utilizator are un profil care permite un acces separat la informaţii, asigurând astfel atât o creştere a vitezei de lucru cât şi o aşa-zisă securitate a datelor. După cum se vede, informaţiile sunt structurate pe zone și domenii. Astfel, identificăm My Documents și My Computer. În primul rând ce înseamnă documente? Nu se referă doar la fișiere produse de un editor de text ci toate tipurile de fișiere folosite în cadrul unui “office”: editare de text, calcul tabelar, baze de date, prezentări, fișiere grafice, video și sunet. Poate și din cauză că cele mai uzitate fișiere sunt cele pentru muzică și poze (sistemele actuale de operare fac referire la mai multe tipuri de fișiere media) există trimitere specială la My Pictures și My Music.
My Recent Documents face referire la ultimele 15 fișiere apelate.

My Computer (imaginea de mai sus) face trimitere la:
1. Zona de date a utilizatorului conectat și zona de fișiere puse în comun;
2. Suporturi de stocare fie fixe (HDD), include și partiționarea;
3. Removabile (FDD, CD/DVD, USB) și
4. Zona de rețea – directoare puse în comun.

Tot de aici putem avea informații despre sistemul pe care-l folosim (View system information).

View system information
1. Informații privind tipul de sistem de operare
2. Informații privind utlizatorul și zona de licențiere
3. Informații privind suportul hardware (procesor, memorie)
4. Alte informații și mai ales configurări de sistem

Pe data viitoare …

Matran-Dan Florin

Related posts:

1. Bara de lucru sau taskbar
2. Comutarea între conturi în Windows XP
3. RE: Nevoia de informații

Meniul de Start conţine comenzile necesare pentru închiderea sistemului de operare Windows XP şi a calculatorului personal, de aceea este foarte bine să ne deprindem cu procesul de întrerupere a sesiunii de lucru şi să încercăm să ne obişnuim să-l executăm cât mai corect, pentru a ne asigura că fişierele noastre rămân intacte.

Reţineţi că dacă nu închideţi în mod corect sistemul de operare Windows XP, puteţi pierde date sau mai bine zis, munca pe care tocmai aţi desăvârşit-o sau în cel mai rău caz, puteţi strica un fişier de configurare al sistemului de operare Windows XP şi crea astfel probleme la începerea sesiunii următoare de lucru.

Oare câți dintre noi știm să oprim sau să pornim calculatorul personal cât mai corect posibil, înainte de a-l deconecta de la sursa de curent electric !?

Căutaţi să vă formaţi obiceiul de a închide în mod corect Windows XP înainte de a opri calculatorul personal. Puteţi eventual lipi un mic bileţel de butonul de pornire/oprire a calculatorului până când vă obişnuiţi cu execuţia acestei comenzi, relativ simple.

Una dintre cele mai importante comenzi a meniului de Start este Turn Off, adică Închide. Înainte de a vă apuca să lucraţi, chiar inainte de a putea stăpâni detaliile întregului meniu de Start, încercaţi pe cât posibil să învăţaţi cum să vă închideţi în siguranţă calculatorul.

Să vedem în cele ce urmează cum putem face închiderea corectă a calculatorului personal din Windows XP:

Pentru început trebuie să închidem toate programele care rulează, după care apăsăm butonul de Start pentru a afişa meniul de Start, după aceea selectăm comanda Turn Off (Închide) efectuând clic pe aceasta.

În imaginea de mai jos se poate observa fereastra Shut Down care apare la acest moment.

Să vedem în continuare care este semnificţia fereastrei Shut Down care apare:

Turn Off = închidere definitivă. Selectați această comandă pentru a închide toate programele, dacă nu le-ați închis în prealabil și pentru a opri calculatorul personal. În funcție de monitorul vostru, acesta va fi și el închis.

Hibernate = salvarea datelor din memoria RAM, pe hard disk, apoi închiderea calculatorului. Astfel, la viitoarea pornire, încărcarea sistemului de operare Windows XP va decurge mult mai repede deoarece se folosesc datele deja memorate pe hard disk, care sunt încărcate din nou în memoria RAM.

Dacă nu este activă opțiunea Hibernate în dialogul Shut Down, puteți încerca afișarea ei, ținând apăsată tasta Shift cât timp dialogul este vizibil.

Stand By = selectați această comandă dacă doriți să opriți o mare parte din alimentarea calculatorului personal, dar să păstrați deschise programele curente până la apăsarea unei taste.

Această opțiune este utilă utilizatorilor de laptop-uri care vor să oprească pentru un timp activitatea pe calculator, dar doresc să nu consume foarte mult acumulatorul acestuia.

Restart = închiderea, apoi repornirea calculatorului. Selectați această comandă pentru a simula o secvență de oprire și repornire a alimentării, în scopul de a “reîmprospăta” procesele calculatorului și a reporni sistemul de operare Windows XP, afișând ecranul de introducere a contului și a parolei voastre.

În eventualitatea că vă răzgândiţi în privinţa opririi calculatorului, puteţi selecta Cancel adică Anulează pentru a vă putea reîntoarce la sesiunea Windows. Sursa imaginilor.

Related posts:

1. Meniul de Start Windows XP
2. Principalele elemente ale calculatorului
3. Primul pas-Welcome sau Bun venit

Începând cu Windows NT 3.1 Workstation şi apoi Windows 95 pentru utilizatorul individual, s-a încetățenit ideea de logare în sistem. Şi asta chiar dacă vorbim de un singur calculator. S-ar zice că a fost primul pas spre securizarea sistemelor. Teoretic. Mulţi foloseau, sau încă folosesc celebra parolă „blank”.

Unice. Sigure. Şi exact aşa cum doriţi dumneavoastră. Vreţi ca parolă să fie de 10 caractere lungime ? Nici o problemă. De douăzeci ? Nimic mai simplu ? Litere mari, litere mici, cifre, semne, caractere speciale. În plus, pentru fiecare parolă generată vă este afișată mărimea ei în biţi astfel încât, încercând diferite combinaţii, obțineți parole din în ce mai sigure.

Aici ar fi foarte multe de spus despre parole … [citește mai multe despre parole și pe Stefa Media IT, unul dintre blogurile partenere]

De regulă oamenii își aleg o parolă la întâmplare folosind data nașterii, numele iubitei, al cățelului, etc., ceea ce poate fi uneori nu periculos ci foarte periculos.

Combinându-le într-o formă dificil de ghicit și utilizând cele patru reguli explicate de Radu, pe unul din blogurile partenere – FaraVirusi, puteți obține o parolă excelentă, o măsură de securitate în plus pentru contul online deținut şi de ce nu chiar şi pentru propriul calculator.

Experții în securitate au investigat baze de date ce conțin date precum numele de utilizator şi parola. Uimitor, aproape de fiecare dată, parolele găsite seamănă între ele. Şi ne mai întrebăm uneori de ce ne-a fost spart un anume cont ?!

Deci, pentru a putea schimba parola unui cont atunci când folosim un cont de Administrator sau când dorim să schimbăm propria noastră parolă, procedăm în felul următor:

Apăsăm butonul de Start pentru a afişa meniul de Start, selectăm, dând clic, Control Panel. Va apare “inevitabil” Windows XP Control Panel, asemeni celui de mai jos.

Control Panel sau Panoul de Control este locul în care Administratorul poate schimba proprietăţile sistemului de operare şi nu de puţine ori, un utilizator cu orice tip de permisiune poate face unele schimbări din Control Panel. Control Panel-ul vostru poate arăta diferit faţă de cel prezentat mai sus, în funcţie de proprietăţile sistemului vostru.

Mai departe efectuăm clic pe User Accounts pentru a putea afişa fereastra User Accounts adică Conturi de utilizator.

Efectuăm clic pe contul pe care dorim sa-l modificăm în partea de jos a ferestrei, după care va apare o listă cu mai multe opțiuni.

Efectuăm clic pe Create a password sau Creați o parolă.

Tastăm o parolă. În timp ce facem acest lucru, vor apare asteriscuri sau buline. Apăsăm tasta Tab pentru a muta cursorul de text, adică linia clipitoare care indică unde anume va apare următorul caracter tastat, către următorul câmp – un câmp este un loc în care putem introduce date.

Retastăm parola şi în acest moment Windows XP compară cele două parole pentru a se asigura că acestea sunt identice. Acest lucru ne garantează că am tastat ceea ce am dorit noi să tastăm, pentru că din cauza asteriscurilor (care pot fi şi buline) din câmpurile parolă, nu este întotdeauna evident dacă am tastat un caracter greşit la momentul introducerii parolei.

Apăsăm tasta Tab pentru a muta cursorul text la următorul câmp de date.

Aici am ajuns la o opţiune unde trebuie să tastăm o sugestie pentru parola noastră. Acest lucru implică un indiciu care va apare atunci când vom încerca să intrăm în cont, pentru a ne reaminti ce parolă avem, în caz că am uitat-o. Căutaţi să vă oferiţi o sugestie eficace, în caz contrar dacă indiciul nostru este simplu, riscăm ca ceilalţi să ne afle parola.

Efectuăm mai departe clic pe butonul Create Password adică Creează o parolă şi cum butonul este deja subliniat şi scos în evidență nu trebuie decât să apăsăm tasta Enter pentru a declanşa acţiunea acestuia. Procedând aşa, contul nostru are deja de acum o parolă.

Pentru a încheia dăm clic pe X-ul din colţul din dreapta-sus pentru a închide fereastra de cont, în acest fel cu alte cuvinte tocmai am dat clic pe butonul Close adică Închide al ferestrei.

În acest fel la următoarea sesiune de lucru sau repornire a sistemului, înainte de a intra în cont vi se va cere parola pe care tocmai ați creat-o anterior.

Related posts:

1. Comutarea între conturi în Windows XP
2. Logging on-Deschiderea sesiunii de lucru Windows XP
3. Vulnerabilitate WordPress, version 2.8.4 FAIL

Spre deosebire de multe dintre sistemele de operare multiutilizator, Windows XP permite ca mai mult de un cont să ruleze în același timp, deși numai unul este vizibil și disponibil la un moment dat.

Rețineți că parolele corecte sunt cruciale pentru utilizatorul începător, deși parolele ar putea fi mai puțin importante pentru un sistem de operare aflat la domiciliu decât pentru un mediu de afaceri în care au loc negocieri importante și tranzacții financiare, oricine ar trebui să ințeleagă cum anume se inventează o parolă bună.

Făceți-vă parolele cât mai ușor de reținut, dar suficient de complicate pentru ca “spargerea” lor să nu merite efortul, parolele ar trebui să conțină atât litere căt și cifre, iar crearea unei parole să nu fie un cuvânt complet sau un nume propriu.

Parolele fără sens sunt cele mai bune, cum ar fi de exemplu “%qș;q5ji9&h“, dar amintiți-vă că NU aveți voie să uitați parola, deoarece altfel intrarea în cont va deveni aproape imposibilă.

Un ultim sfat în legătură cu parola, a cărui urmare v-ar face viața mai sigură, este să vă schimbați parola în mod regulat, chiar dacă nu folosiți parole pentru conturile voastre de Windows XP, rețineți aceste sugestii pentru momentele de navigare pe internet, în care trebuie să puneți parole pe informațiile și site-urile care cer acest lucru.

În continuare, pe unul dintre blogurile partenere StefaMedia, găsiţi o listă cu toate materialele din categoria “Parolare şi criptare”, Modalităţi de parolare sau de criptare a fişierelor. Ce reprezintă Advanced Encription Standard. Cum trebuie să arate o parolă ?, toate explicate cu lux de amănunte.

Sistemul de operare Windows XP suportă “Comutarea rapidă între utilizatori” deci între conturi sau cum o vom găsi în limba engleză Fast User Switching.

Dacă utilizăm Windows XP și este nevoie să ieșim din contul nostru pentru ca altcineva să lucreze pe calculator procedăm în felul următor:

Apăsăm butonul de Start pentru a afișa meniul de Start, după care dăm clic pe Log Off, și va apare o casetă care arată ca mai jos:

După aceasta dăm clic pe Switch User pentru a permite altui utilizator să intre în contul său, după care dăm clic pe Log Off dacă dorim să părăsim definitiv sesiunea de lucru Windows XP, inclusiv să oprim programele pe care le rulăm. Dacă am selectat Switch User, ecranul de întâmpinare va apărea din nou și va afișa lista de conturi.

Rețineți că aceste conturi NU sunt doar pentru rețele. O rețea este un set de două sau mai multe calculatoare conectate între ele, iar conexiunile pot consta dintr-un singur cablu sau pot fi conexiuni fără fir sau conexiuni Internet.

În funcție de structură, rețelele permit accesul a mai mult de un utilizator la aceleași resurse, cum ar fi fișierele sau imprimantele. Cu alte cuvinte, presupunând că aveți autorizația corespunzătoare, puteți accesa fișiere stocate pe orice calculator conectat la calculatorul vostru. Beneficiile suplimentare pe care le aduce o rețea necesită însă și precauții suplimentare, astfel încât utilizatorii neautorizați să nu aibă acces la fișierele celorlalți.

Tipul diferiților utilizatori care au conturi proprii este foarte important într-o rețea unde mai mulți utilizatori au acces la aceleași fișiere. Unii dintre ei, cum ar fi cei de la Departamentul Financiar contabil al unei firme, pot avea acces la fișiere la care celelalte departamente nu au drepturi.

Asociind conturilor autorizațiile de acces la fișiere, un Administrator de rețea poate da anumitor utilizatori drepturi speciale asupra fițierelor.

Adăugând conturilor securitatea parolelor, Administratorul de rețea ajută la garantarea faptului că fișierele rămân protejate și accesibile doar unor anumite persoane, iar alții pot avea doar dreptul de citire a fișierelor, NU și pe acela de a le modifica.

Related posts:

1. Atribuirea şi schimbarea parolelor de cont în Windows XP
2. Introducere în Windows XP
3. Comenzi Windows

Imediat ce veţi începe să utilizați sistemul de operare Windows XP, veți observa că primul ecran care se va deschide va fi ecranul de cont care vă va cere să selectați un cont anume înainte de a continua.

Conturile permit diferiților utilizatori să-şi mențină diferitele caracteristici din Windows XP, astfel, vom învăța absolut totul despre conturi iar în plus, veți stăpâni foarte bine detaliile administrării sistemului de operare Windows XP, veți ști cum să deschideți, să închideți, să minimizați, să maximizați și să faceți aproape orice altceva cu o fereastra din Windows XP.

Vom învăța de aici înainte ce este acela un cont și cum se poate crea aşa ceva, cum putem asocia o parolă contului nou creat și cum putem administra ferestrele noastre pentru a putea acționa mai bine în Windows XP.

În momentul când voi vă puneți calculatorul în funcțiune, Windows XP pornește automat, dar înainte de a putea să utilizam Windows XP, trebuie “să-i spunem” acestuia cine suntem.

Deci să vedem în continuare cum facem să deschidem o sesiune de lucru în Windows XP sau cum se mai spune să facem “Logging on“. În principiu doar utilizatorii conectați în rețea cu alte calculatoare trebuie să se ocupe de logging on, adică procesul de comunicare către computer a identității utilizatorului prin introducerea unui nume și a unei parole, pentru a căpăta acces la fișierele la care avem drept de acces, care uneori, acest proces se mai numește și signin on, adica inscriere sau identificare.

Sistemul de operare Windows XP permite mai multor utilizatori diferiți să-şi creeze propriile conturi, cu parole opționale. Fiecare cont în parte conține toate proprietățile sistemului de operare Windows XP care ii sunt pe plac utilizatorului, cum ar fi culorile ecranului, opțiunile meniului de Start și multe alte preferințe. Când cineva pornește calculatorul, apare un ecran de întâmpinare, cu numele contului fiecărui utilizator și cu un icon asociat acestuia. Putem să adăugăm foarte ușor noi utilizatori, să schimbam icon-ul unui cont sau să ne modificăm parola de acces.

Pentru conturile din Windows XP avem disponibile trei drepturi de acces, iar dreptul unui cont determină limitele accesului respectivului cont la sistemul de operare Windows XP, deci drepturile de acces în Windows XP, sunt următoarele:

Administrator:

Acest cont PERMITE efectuarea de modificări asupra proprietăților celorlalte conturi și are acces la toate zonele din Windows XP, iar acesta se creează automat atunci când instalăm pentru prima dată sistemul de operare Windows XP sau acesta poate exista deja atunci când noi pornim un calculator pe care se află Windows XP, acesta (contul de Administrator) nu solicită o parolă până când voi nu vă logați ca Administrator și nu atribuiți acestui cont o parolă.

Limited:

Este un cont limitat și permite modificarea proprietăților contului utilizatorului și poate accesa NUMAI acele părți ale sistemului de operare Windows XP la care Administratorul a dat acces la ele.

Guest:

Este un cont de oaspete ce permite rularea unora dintre programe cu acces posibil limitat la fișierele de date, dar NU poate accesa nici o zonă de sistem din Windows XP.

Motivul existenţei conturilor diferite pentru utilizatorii diferiți devine vizibil atunci când vă gândiți cum ar utiliza userii un calculator, unii preferă o imagine anume pentru wallpaper-ul desktop-ului care diferă de imaginea favorită a altui user, iar alți useri vor dori să-şi încetinească viteza mouse-lui sau să lucreze cu un desktop cu mai puține icon-uri care să nu-i stânjenească.

Atunci când vă selectați contul vostru după ce porniți Windows XP, acesta va încărca toate preferințele voastre. Dacă eventual, mai târziu, încheiați sesiunea de lucru și cineva dorește să lucreze în continuare pe calculatorul vostru, acesta va introduce numele și parola de acces a contului său și va vedea proprietățile Windows-ului complet diferite.

La final o recomandare de care trebuie să țineți cont:

Memoria calculatorului vostru poate limita numărul de sesiuni concurente care pot rula la un moment dat. Nu creați conturi prea multe, … ca un exemplu aleator, calculatorul vostru ar trebui să aibă aproximativ 64 megabytes de memorie pentru fiecare dintre utilizatorii care vor rula simultan programe sub diferite conturi. Deci în concluzie, la o familie cu cinci membri ar trebui să aibă doar două conturi în lucru în același timp, în situația în care calculatorul vostru nu are decât 128 de megabytes de memorie.

Nu știu care dintre cei ce vor citi acest exemplu mai au calculatoare cu 128 de megabytes de memorie, dar la mine la job mai sunt sigur încă foarte multe și mai rulează … încă … !

Related posts:

1. Bara de lucru sau taskbar
2. Comutarea între conturi în Windows XP
3. Atribuirea şi schimbarea parolelor de cont în Windows XP