Ce înseamnă Windows 7 Bucharest !?

Pentru mine unul nu a fost un simplu blog şi nici o rampă de lansare a blogului meu “Windows pentru începători” şi cu atât mai mult, nici a persoanei mele.
A fost un alt prilej şi o altă provocare pentru mine prin faptul că am mai reușit să cunosc un om de o personalitate (atât cât am reușit eu să-l cunosc) cu totul deosebită și vă asigur că nu este singurul pe care-l citez acum şi aici.
Cu ocazia schimbării înfățișării blogului, Ionuţ a inaugurat și o pagina de Suport Tehnic pentru Windows 7, idee care i-a venit aşa după cum o recunoaște şi el ulterior, văzând succesul unei astfel de inițiative de pe blogul “boio.ro”.
Într-o altă ordine de idei blogul Windows 7 Bucharest este şi mă face să cred că va mai fi şi de aici înainte un proiect foarte ambițios şi la fel de inovator precum a fost, este şi poate că va mai fi şi de aici înainte, tânărul de acum, sistem de operare al celor de la Microsoft, respectiv Windows 7.
El este Ionuț ! Ionuț Ciobotaru, administratorul de la Windows 7 Bucharest, că despre el este vorba, a început blogul singur şi a ajuns să cunoască prin intermediul lui persoane pe care probabil nu ar fi avut cum să le cunoască altfel, … aşa cum de altfel o recunoaște şi el pe blogul personal, … şi speră că va cunoaște în continuare din ce în ce mai mulți oameni.
Blogul Windows 7 Bucharest, doreşte să exprime (dacă nu a şi făcut-o deja) în mod obiectiv, un punct de vedere despre Windows 7, despre tehnologie în general și despre internet, este deschis colaborărilor cu persoane care văd lucrurile în același fel, este locul în care pasionații de tehnologie și internet pot comunica între ei liber si civilizat.

La fel ca multe alte bloguri Windows 7 Bucharest este un blog făcut din pasiune și probabil acesta este și motivul succesului său. Scopul acestui blog este să ajute cât mai multe persoane în luarea unor decizii în ușurarea lucrului cu calculatorul precum și în obținerea informațiilor dorite cât mai ușor.
În final, dar nu şi în ultimul rând Windows 7 Bucharest cred că a reușit să devină un punct de referință în on-line-ul românesc cu un scop nu foarte ușor ci destul de greu de îndeplinit … dar cu o comunitate deja creată și într-o continuă creștere față de care tind să cred că nu este o posibilitate chiar așa de îndepărtată.
Nu am să mă apuc acum să vorbesc despre proiectele lui Ionuţ, acestea se pot foarte uşor urmări dacă parcurgi cu fineţe blogul lui.
Ce vreau să mai spun este faptul că începând cu anul 2010, Ionuţ are şi colaboratori şi nu puţini:
Emanuel Oprea care se ocupă în principal de secţiunea Web a blog-ului.
Ovidiu Mihalcea scrie articole pentru secțiunea Software.
Iosys este colaborator pe aria de Suport Tehnic.
Silaghi Cristian scrie ştiri, noutăţi și diverse tutoriale, review-uri.
Ionuţ Lala scrie ştiri, review-uri, tutoriale.
Mihai Polezache scrie tutoriale, review-uri și noutăți.
Starceanu Bogdan Ioan scrie tutoriale legate de Unix şi Linux sau de rețelistică și configurări echipamente C.I.S.C.O.
Dumitrescu Vlad este un entuziast al calculatoarelor și pasionat de tehnologie în general.
Matran-Dan-Florin trainer și consultant IT, el scrie diverse tutoriale pentru PC şi mai ales pentru zona Bussiness.
Berindeanu Cosmin este un elev al C.N.R.G. Slatina, pasionat de informatică şi cu dorința de a se specializa în domeniul IT.
Cine sunt ei, de ce ei şi ce anume îi motivează !? Nu este prea greu de aflat, dacă arunci numai o privire pe “Webo.ro“, aici pe “InspectorGadget” sau aici pe “Tutoriale WordPress” cu siguranţă că veţi afla cu mult mai multe faţă de ce pot spune eu aici.
Nu pot decât să le urez în continuare mult succes, multă baftă pentru a putea face faţă cu brio la toate proiectele la care s-au angajat şi de ce nu, poate pe viitor să ne mai facă şi alte surprize cu alte proiecte noi şi interesante.
Related posts:


Multumesc pentru articolul dedicat. Ce as vrea sa mentionez totusi e ca persoanele pe care le-am cunoscut prin intermediul blogului, sunt motivul pentru care continui si in momentul de fata. Oameni care m-au ajutat si fara de care probabil nu as fi continuat sau oricum, nu cu acelasi elan. La Windows 7 Bucharest e vorba de o comunitate.. sau cel putin asta vreau sa cred
.
@Ionut
glumesc man.
las’ ca ajung si io acusica pe-acolo, prin comunitate, si vezi tu elan.
chiar ma gandeam pe unde ma gaseste google-ul
Ce se întâmplă cu Windows 7 Bucharest.Nuu mai pot intra pe acest blog.De ce nu mai pot intra pe acest blog?De fiecare dată când încerc îmi apare asta: http://img707.imageshack.us/img707/2066/wb1.png
Vă rog frumos ajutaţi-mă pentru că era blogul meu favorit despre windows 7.
Salut @Deaconu Iulian ! Vezi că funcţionează acum !
Mulţumesc foarte mult.Iubesc blogul acela.E un loc în care mă simt în largul meu şi unde sunt articole de calitate care îmi aduc un plus de informaţie din IT.Bună treabă Ionuţ.Ai făcut minuni împreună cu echipa ta!Sunteţi extraordinari!Vă doresc mult succes în continuare!