Dieta Mayo Sau Regimul De 13 Zile

Originară din Statele Unite ale Americii, dieta Mayo are drept obiectiv principal pierderea rapidă în greutate. Regim hipocaloric, Mayo nu permite mai mult de 1000 de calorii pe zi și durează doar 13 zile.

Dacă ești o persoană căreia nu îi plac ouăle atunci trebuie să știi că dieta Mayo nu este făcută pentru tine. Dieta Mayo nu are drept principal ingredient maioneza, ci ouăle. Devenită celebră în anii 80, numele dietei vine de la Mayo Clinic, chiar dacă nu are nicio legătură cu ea. Cu promisiuni tentante – 8 kilograme în 13 zile – această dietă a câștigat o mulțime de adepți.

Timp de 13 zile, dieta Mayo propune în jur de 800-1000 de calorii pe zi. Micul său secret sunt ouăle. Ouă dimineața, ouă la amiază și ouă seara. Dacă oul este alimentul vedetă al acestei diete (minim șase pe săptămână), numeroase sunt alimentele interzise. Fără materii grase, fără feculenți, fără produse pe bază de făină, fără legume uscate, lactate și alcool. Singurele alimente permise sunt legumele verzi și carnea – 100 de grame odată la două zile.

Iată un exemplu de meniu:
-Dimineața – o ceașcă de cafea sau de ceai fără zahăr, o jumătate de porție de grapefruit, un biscuit și două ouă tari.

-La amiază – 100g de carne, o porție de legume (roșii, castraveți, salată verde, dovlecei, morcovi), un grapefruit și o ceașcă de cafea sau ceai fără zahăr.

-Seara – un amestec de legume verzi, pâine prăjită, două ouă tari și o cană de ceai.

Principalul avantaj al dietei Mayo este pierderea rapidă în greutate, într-un timp record am putea spune. Este o dietă scurtă ceea ce o face destul de greu de urmat. Meniurile sunt simple, eficiente și ieftine. Nu necesită prea mult timp de preparare.

Atenție la carențele de vitamine și minerale care pot provoca oboseala.

Lasă Un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicată iar câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.