Acasă > Radioamatorism > Forum Radioamator.ro (NOU)

Forum Radioamator.ro (NOU)

YO9FAH

A intrat în funcțiune un nou Forum la Radioamator.ro. Noul Forum este o implementare a binecunoscutului phpBB, care a fost configurat să funcționeze pentru Radioamator.ro. După părerea multora, phpBB este cel mai popular “message board” care se găsește la ora actuală pe internet.

Daca de-a lungul experientei web ați avut ocazia să citiți și să interacționați cu alte forumuri, este foarte probabil ca multe dintre acestea rulau phpBB, deci noua funcționalitate de la Forum vi se va părea familiară.

Această îmbunătățire răspunde cererii unui mare număr de cititori, nemulțumiți de funcționalitatea pe care vechiul Forum o avea. Și pe bună dreptate.

Acum aproape șase ani, când Radioamator.ro a fost lansat, cerințele pentru un Forum erau diferite față de cele de astăzi.

Având în vedere numărul redus de vizitatori de atunci, principala cerință era să fie cât mai simplu și mai intuitiv.

Între timp însă numărul de vizitatori a crescut, pretențiile au devenit mai mari și nu mai puteau fi îndeplinite de vechiul program.

Pe măsura interesului dumneavoastră, subiectele de discuție cu care este configurat noul Forum în acest moment se vor diversifica.

Deocamdată există patru mari categorii, fiecare cu câteva sub-forumuri asociate. Vă invit să le evaluați și să le comentați.

Articolul detaliat care inaugurează noul Forum de la Radioamator.ro se găsește la următoarea adresă: http://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=680

Spor la discuții ! Sursa: http://www.radioamator.ro/forum/

Mulțumesc lui N2YO alias Ciprian Sufitchi (webmaster@radioamator.ro) pentru această știre.

Related posts:

  1. Modificarea Regulamentului de radiocomunicaţii pentru serviciul de amator din România
  2. Examene de radioamatori 2010
  3. De ce YO9FAH !?
  4. De la Codul Morse de la Suceava la Alfabetul Morse de la Braşov
  5. Blogul a fost mutat la noua adresă !
Categories: Radioamatorism Tags:
*