Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor
Continuare la materialul despre interfața grafică cu utilizatorul, de fapt a utilizării sistemului de operare Windows XP, o să regăsiți în continuare partea de fişiere şi directoare (foldere).
Nu se poate concepe utilizarea unui sistem de operare, a unui calculator, fără să avem aceste cunoștințe de bază. Sper că am făcut partea de introducere, așa că să trecem la treabă …
Ce sunt directoarele/dosarele(folders) ?
Obiect virtual folosit pentru stocarea și ordonarea datelor, a fișierelor. Se caracterizează prin nume, 8 caractere până la sistemul de operare Windows 95 (de atunci denumirea de director a fost înlocuită cu cea de folder) când această limita a fost dusă către 255 de caractere.
Ce sunt fișierele ?
Structură de informaţii asociate, existentă pe suporturi de stocare, identificabilă după nume și extensie, ceea ce îi permite sistemului de operare să distingă un set de informaţii de altul.
La fel ca și la directoare, până la Windows 95 numele era de până la 8 caractere; odată cu Windows 95 limita a fost dusă către 255 de caractere. Pentru atribuirea de nume nu cred că aveți nevoie de o detaliere, ceea ce e interesant de menționat este zona de extensie. Pentru început, putem spune că înainte de Windows 95 limita a fost de 3 caractere iar după se păstrează majoritatea extensiilor anterioare, dar se trece și la peste 3 caractere.
Elementele care ne interesează sunt mărimea fișierului (bytes, Kbytes, Mbytes, Gbytes), tipul fișierului (funcție de conținut putem întâlni fișiere de tip text, sunet, imagine, video, dar și executabile) și locația fișierului (unde este el stocat). Regulile după care se face numirea, stocarea și organizarea mai poartă numele de sistem de fișiere.
Hai să le luăm pe rând pentru a vedea prin ce se caracterizează fiecare.
Pentru a putea vorbi de mărimea fișierului ar trebui discutat despre partea de bit și byte.
Ceea ce știm este că la o acţionare electrică toate componentele hardware se pun în “mişcare”. Dar programele cum ajung în calculatoare ? Ele cum sunt “scrise” ? Calculatorul nu poate gândi în sistemul numerelor zecimale, aşa cum gândeşte omul, ci doar în binar. Pentru a putea folosi aplicaţiile software, calculatorul transformă codul soft în format binar (un bit = 0 sau 1) adică într-un limbaj pe care o maşină electrică îl poate cunoaşte, el fiind echivalentul unui impuls electric de tip “on”/”off”.
Pentru a putea scrie de la tastatură un program, calculatorul va converti lista de caractere (ASCII – American Standard Code for Information Interchange) în format binar folosind schema următoare:
Vom observa că un caracter are 8 biţi (bits) adică 1 byte; cu alte cuvinte 1 byte reprezintă o singură locaţie de pe tastatură (ex. a = 01000011 = 1 byte). Mai departe putem deduce că un e-mail ar putea avea 2 Kb, 10 pagini de text 10 Kb, etc. conform tabelului următor. Aceste lucruri ne vor ajuta şi la înţelegerea capacităţilor de stocare.
Tipul fișierului. Evoluția calculatoarelor aduce cu sine și o evoluție a tipurilor de date. Astfel, dacă la început, tipul de date prelucrat era alfanumeric (cifre și litere), ulterior a apărut o diversificare a acestor date: sunete, imagini, filme, etc.
În continuare aveți prezentată o listă a trei categorii de fișiere: executabile (necesare lansării în execuție a programelor), grafice (tipurile mai des întâlnite) și office (adică rezultate din utilizarea programelor ce se regăsesc în pachetul Office de la Microsoft).
Numărul tipurilor de fișiere este foarte mare și, teoretic, în continuă creștere, fiecare aplicație nouă având posibilitatea de a-și defini propria extensie.
Locația fișierului. Pentru a cunoaște cu exactitate locația unui fișier ar trebui să știm câte ceva despre suporturile de stocare.
- Unitatea de disketă (FDD) – soluție de stocare removabilă, capacitate 1,4 Mb
- Hard-diskul (HDD) – principalul suport de stocare a datelor, capacitate actuală cerută de piață 500 GB.
- Compact disc (CD) – capacitatea de stocare 700 – 800 MB.
- Digital Versatile Disc (DVD) – capacitatea de stocare: 4,7 GB.
- Memorie flash – cea mai des utilizată din această categorie este USB flash drive (memorie cu interfață USB) – capacitate actuală de până la 256GB.
Această zonă (cea a suporturilor de stocare) este atât de amplă încât o descriere amănunțită ar fi interesantă.
Dacă am vorbit de suporturi de stocare ceea ce ne mai rămâne de făcut este cum se atribuie nivelului fizic și logic (partiții) litere pentru rădăcina sistemului de fișiere. Mai exact, IBM (în 1967, la primele sale echipamente CP/M) a atribuit pentru accesul la minidisk-uri codificările prin litere “A:” respectiv “B:“. Astfel, sistemele de operare Microsoft folosesc următorul algoritm de atribuire:
A: – prima unitate de disketă
B: – a doua unitate de discketă (chiar dacă nu avem echipament, litera nu se alocă unui alt suport – pentru că reprezintă un standard)
C: – hard disc-ul sau mai exact prima partiție a hard disc-ului.
Primele trei litere sunt rezervate, următoarele pot fi folosite fie în mod consecutiv, fie aleator pentru următoarele suporturi conectate (fizic și logic). Atribuirea de litere se face și pentru suporturile puse în comun (share) în rețea (X:).
De exemplu … locația pentru fișierele sistemului de operare este C:\Windows iar pentru aplicațiile instalate (marea lor majoritate) locația este C:\Program Files.
Mai trebuie făcute câteva observații legate de nivelul fizic și cel logic, respectiv despre partiții. Am să mă folosesc de un exemplu … ați achiziționat un calculator care dispune de o unitate FDD, un HDD de 200 GB și de o unitate DVD. Atribuirea de litere acestor suporturi fizice de stocare se face în felul următor: FDD (A:) – HDD (C:) – DVD (D:). Pe C: se găsesc sistemul de operare, aplicațiile, datele noastre. Se pune problema dacă sistemul de operare nu mai poate fi apelat (defect fără posibilitate de reparare) atunci suntem nevoiți să formatăm (pregătirea unui mediu de stocare în vederea folosirii sistemelor de fișiere). Prin formatare se pierd elementele enumerate mai sus (sistemul de operare, aplicațiile, datele noastre), deci pentru asta suntem nevoiți să pierdem timp și cu transferul de date pe un alt suport. Lucrul acesta se poate rezolva dacă împărțim capacitatea HDD (200GB) în mai multe părți (partiții). Această împărțire se face la nivel logic și nu fizic 
. În cazul nostru să zicem că vom crea trei partiții de 80 GB (System), 60GB (Date), respectiv 60GB (Backup). Atribuirea de litere în condițiile date va fi: FDD (A:) – System (C:) – Date (D:) – Backup (E:) – DVD (F:). După cum vedeți, mi-am permis ca partițiile să le denumesc pentru o mai bună identificare.
Sfaturi: cereți “prietenului” care vă instalează calculatorul să vă facă și partițiile. În primul rând va fi ceva mai greu mai târziu, în al doilea rând evitați problema prezentată mai sus. Oricum, partiționarea ajută în primul rând pentru o mai bună organizare a datelor. Formatarea presupune și alegerea unei modalități de alocarea a fișierelor (FAT, FAT 32, NTFS) … indicat ar fi folosirea veriantei New Technology File Sistems (NTFS).
Tot la nivel de exemplu, în aceste condiții, locația pentru suportul de curs de Windows XP ar putea fi identificat ca fiind: X:\Suport de curs\Hardware\Imprimante.
Sunt câteva situații privind poziționarea unui director relativ la structură. Astfel, X: reprezintă directorul rădăcină, Suport de curs este director părinte pentru Hardware, respectiv Software. Imprimante, respectiv Monitoare, sunt subdirectoare pentru Hardware. Deci, Hardware are dublă reprezentare atât de director părinte cât și de subdirector.
Această structură de directoare poate fi realizată cu diverse utilitare. Un astfel de utilitar (program) poate fi și Windows Explorer, cu ajutorul căruia putem gestiona mai uşor aceste elemente. Astfel, vom putea crea, şterge, denumi şi redenumi, copia, muta şi … dar toate acestea în postarea viitoare.
Related posts:
3 Users Online
Recent Comments