Oamenii nu sunt niciodată mulțumiți

Zilele trecute am purtat o conversație cu un prieten și la un moment dat am început să discutăm despre oamenii din ziua de azi și comportamentul lor față de alți oameni din țară, față de oamenii din afara țării, făță de animale și exemplele pot continua.

Problema e că persoana cu care discutam încă mai avea impresia că toți oamenii pot fi mulțumiți iar el prin tot ceea ce făcea încerca să nu supere pe nimeni și să facă în așa fel încât oamenilor să le placă ceea ce făcea sau a făcut el. Ideea e, cum probabil v-ați dat seama, că nu a reușit niciodată să facă asta și îmi spunea că se supără uneori când vede că nu toți oamenii îi apreciază munca deși el încearcă să facă ceva ce le-ar plăcea tuturor.

Am rămas oarecum surprins auzind că încă mai există oameni ce au voința necesară cât să încerce să mulțumească pe toată lumea, dar totodată neștiința de care ai nevoie pentru a crede că cineva va reuși vreodată să facă un lucru cu ajutorul căruia să-i mulțumescă pe toți.

După lungi discuții am reușit să-l conving să nu-și mai bată capul atât de mult cu subiectul ăsta fiindcă nu are nicio șansă ca munca lui să fie pe placul tuturor oamenilor, drept urmare comentariile haterilor nu ar trebui să-l mai descurajeze în vreun fel.

Ceea ce vă pot recomanda și vouă e să nu credeți vreodată că toți că absolut toți oamenii ar putea să aprecieze un lucru fiindcă niciodată nu o să se întâmple acest lucru. Dacă ne uităm puțin în istorie, sunt foarte mulți oameni care au încercat să facă asta însă nimeni n-a reușit, mereu a existat cineva care să spună: ”Nu, eu nu te plac.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *