Samsung a lansat smartphone-ul Galaxy A6S în China

In China, sud-coreenii au anuntat de curand lansarea a doua noi smartphone-uri din gama “A”, fiind vorba despre Samsung Galaxy A6s si Samsung Galaxy A9s, cel din urma devenind deja recunoscut datorita faptului ca soseste cu 4 camere foto doar pe spate, fiind o versiunea rebrand-uita a lui Galaxy A9 (2018), telefon ce sosise oficial pe piata din intreaga lume in urma cu 2-3 saptamani, aparand chiar si pe piata din Romania.

Se pare ca Samsung Galaxy A6s  se doreste a fi un adevarat competitor pentru smartphone-urile pe care Xiaomi si Huawei le lanseaza si vinde pe piata chineza la preturi mai mult decat accesibile tinand cont si de specificatiile tehnice cu care smartphone-urile celor doua companii debuteaza pe piata.

Astfel, Samsung a incercat sa ajunga cat mai aproape de Xiaomi si Huawei, si de ce nu, chiar sa le depaseasca, incercand sa faca posibil acest lucru cu ajutorul smartphone-ului Galaxy A6s. Pentru inceput, acesta soseste cu un ecran ce masoara in diagonala 6 inch, oferind imagini tactate la o rezolutie Full HD+, adica 1920 x 1080 pixeli, iar, din comunicatul emis de sud-coreeni nu reusim sa ne dam seama daca avem de-a face cu un ecran Super AMOLED sau cu un simplu LCD. Din punct de vedere al puterii, telefonul soseste echipat cu un procesor de la Qualcomm, modelul Snapdragon 660, ceea ce inseamna un plus destul de mare daca ne gandim la procesorul care era pe varianta A6+ (2018), si anume Snapdragon 450.

Galaxy A6s este ajutat in procesele mai dificile si de cei 6 GB RAM cu care soseste echipat, in timp ce din punct de vedere al memoriei interne, nu trebuie sa ne impacientam, tinand cont ca avem variante atat cu 64 cat si cu 128 GB.

Din punct de vedere al camerei de fotografiat, avem o camera principala duala cu senzori de 12 + 2 megapixeli, in timp ce camera selfie soseste echipata cu un senzor de 24 megapixeli. Din punct de vedere al altor dotari, smartphone-ul ne promite o autonomie destul de buna, tinand cont de bateria acestuia, care este o unitate de 3300 mAh, venind si cu suport pentru incarcare rapida. La posturi este prezent si jack-ul de 3.5 mm pentru casti, dar si portul USB Type-C. Samsung Galaxy A6s soseste pe piata din China la un pret de 230 euro, daca optam pentru varianta cu 64 GB stocare, sau 280 euro, in cazul in care preferam varianta cu 128 GB stocare.

De mentionat si faptul ca acesta este primul telefon Samsung, dar nefabricat de Samsung, productia acestuia fiind lasata pe mainile companiei Wingtech, companie care se ocupa si de smartphone-urile companiei Xiaomi. Asteptam cu drag Galaxy A6s si in tara noastra, unde probabil va sosi cu 70-100 euro mai scump.

Lasă Un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicată iar câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.